Miercuri, 8 iulie, de la ora 11.00, în Sala Galbenă a Prefecturii va avea loc o nouă ședință a Colegiului Prefectural. După cum a precizat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași, pe ordinea de zi a întâlnirii sunt înscrise patru puncte. Printre acestea, drepturile consumatorilor în relația cu prestatorii de servicii financiare (prezintă Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor), acordarea biletelor de tratament pentru pensionari și alte categorii de asigurați prin sistemul de pensii (prezintă Casa Județeană de Pensii Iași) și, respectiv, situația solicitărilor pe măsurile de mediu și climă, finanțate prin PNDR 2014-2020 (prezintă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Iași). (E.M.)