Platforma STEGN (Sistem de Tranzacționare Electronică Gaze Naturale) a BRM a fost concepută pentru a se potrivi în proporție de sută la sută nevoilor unei piețe libere, concurențiale, dar și cerințelor legislației specifice pieței de energie, precizează reprezentanții Bursei Române de Mărfuri într-un comunicat . ‘Venind în întâmpinarea eforturilor SNTGN Transgaz SA de a pune în aplicare măsurile prevăzute în Regulamentul european, cu efect asupra creșterii nivelului de lichiditate a pieței angro de gaze pe termen scurt, Bursa Română de Mărfuri informează, și pe această cale, că deține o platformă electronică de tranzacționare a gazelor naturale destinată inclusiv produselor standardizate pe termen scurt. Prin urmare are capabilitatea de a procesa, în timp real, și oferte de vânzare — cumpărare pentru volume de gaze care pot face obiectul dezechilibrelor în Sistemul Național de Transport’, se menționează în comunicat. Potrivit reprezentanților BRM, Platforma STEGN (Sistem de Tranzacționare Electronică Gaze Naturale), un produs conceput și realizat de echipa de specialiști ai Bursei Române de Mărfuri, este o aplicație informatică modernă, complexă și robustă, foarte ușor de utilizat și a fost astfel concepută încât să se adapteze nevoilor pieței libere, deci competiției, dar și cerințelor legislației specifice pieței de energie. ‘Această nouă platformă este un instrument prin intermediul căruia participanții la piața centralizată administrată de BRM pot introduce oferte pentru vânzarea — cumpărarea de gaze naturale pe orice interval de timp, fără restricții de cantitate sau preț; cu alte cuvinte, sunt vizate inclusiv volumele destinate acoperirii fluctuațiilor, care se transpun în dezechilibre și pot face apoi obiectul sancțiunilor, conform prevederilor Codului Retelei. În același timp, Operatorul de Transport și Sistem (OTS) poate posta oferte și încheia, la rândul său, tranzacții în scopul realizării acțiunilor sale specifice de echilibrare comercială a Sistemului Național de Transport’, a precizat Valeriu Gheorghe, directorul executiv al Bursei Române de Mărfuri. Conform unui raport al Transgaz, BRM, prin noua sa platformă de tranzacționare electronică, este pregătită să ofere pieței posibilitatea de a tranzacționa produse zilnice și chiar intra-zilnice, în măsura în care vor exista lichidități pentru această piață. ‘BRM și-a manifestat, în repetate rânduri, și își menține dorința de cooperare și disponibilitatea de a sprijini activ SNTGN Transgaz SA în procesul de implementare a mecanismului de echilibrare a Sistemului Național de Transport în conformitate cu impunerile reglementărilor comunitare, prin integrarea celor două aplicații (platforma STEGN și platforma de echilibraj)’, subliniază comunicatul. Ca și produs informatic, Platforma STEGN răspunde următoarelor funcțiuni: permite un volum mare de tranzacții într-un interval scurt de timp; pot fi introduse simultan în sistem ordine de vânzare și de cumpărare; se realizează combinații continue și matching în funcție de parametrii introduși de utilizator (preț, cantitate, perioadă); alertează utilizatorul (prin sms/mail) atunci când sunt realizate tranzacțiile; editează raportul final al tranzacțiilor, precum și istoricul acestora; generează rapoarte specifice pentru autorități. Tranzacțiile cu gaze naturale au demarat pe ringul specializat al BRM în luna octombrie 2013. De la acel moment și până în prezent s-au înregistrat și activează 144 de participanți (34 producători/furnizori/traderi și 110 consumatori noncasnici), volumul total tranzacționat ridicându-se la circa 5 milioane MWh, realizat pe parcursul a 315 ședințe de licitații. Din totalul cantităților adjudecate, 1,3 milioane MWh au reprezentat gaze naturale cu servicii incluse (transport, distribuție, înmagazinare) achiziționate de clienți finali (consumatori de gaze naturale) și 3,7 milioane MWh — gaze naturale fără servicii, care au făcut obiectul vânzării-cumpărării între producători, furnizori și traderi care activează în zona de comercializare pe piață, sub licență ANRE. Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înființată în noiembrie 1992, prima sedință de tranzacționare având loc în data de 10 decembrie 1992. Compania Națională de Transport al Gazelor Naturale, Transgaz Mediaș, menționa, într-un raport publicat recent, că lichiditatea pieței angro a gazelor pe termen scurt din România se situează la un nivel insuficient promovării concurenței în concordanță cu principiile generale prevăzute în Regulamentul Uniunii Europene, de stabilire a unui cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport gaze. În aceste condiții, în absența unui nivel suficient de lichiditate a pieței angro de gaze pe termen scurt, Transgaz va pune în aplicare măsurile provizorii prevăzute în Regulamentul european și va crea o alternativă la platforma de echilibrare (APE). Pe piața angro de gaze din România funcționează în prezent două societăți care dețin licența de administrare a piețelor centralizate în sectorul gazelor naturale, respectiv Bursa Română de mărfuri (BRM), care a obținut licența în luna iulie 2013, și OPCOM, care, începând cu august 2013, a pus la dispoziția participanților la piață Platforma electronică de tranzacționare prin mecanismul PCGN-LN.