Premierul Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, la deschiderea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota și realizarea conexiunii între autostrăzile A1 și M43 – Ungaria, că anul viitor se va putea circula pe autostradă „din Ungaria și până dincolo de Sibiu”. „Vă confirm că anul acesta se dau în folosință loturile până la Lugoj și lotul 1 după Lugoj, iar anul viitor, cum vă spunea și domnul ministru, din Ungaria și până dincolo de Sibiu se va merge pe autostradă”, a arătat Ponta. El a precizat și că „bucata cea mai grea și mai importantă — Sibiu-Pitești — a fost aprobată ieri (n.r. — vineri)”, aceasta fiind „pe primul loc în proiectele de infrastructură rutieră finanțate de Comisia Europeană”. Premierul Victor Ponta a adăugat că „s-au finalizat și contestațiile și, practic, s-a începutul lucru la studiul de fezabilitate și proiect tehnic”. Întrebat despre numirea unui nou ministru al Transporturilor, șeful Guvernului a precizat că „propunerea este făcută de trei săptămâni” și s-a declarat convins că președintele „se va pronunța în perioada următoare”. Victor Ponta a refuzat să răspundă la alte întrebări ale jurnaliștilor prezenți, spunând că nu dorește să vobească decât despre autostrăzi, restul subiectelor urmând să le discute începând de luni încolo. „O să vă dezamăgesc foarte tare, dar având în vedere că ieri nu s-a vorbit deloc în presă despre 12 miliarde de euro primiți de România, s-a vorbit despre altceva, pentru că eu am vorbit de altceva, azi, nu mai fac greșeala aceasta și vorbesc doar despre infrastructură, ca să fiți obligați, de vrut-de nevrut, să vorbiți despre ce e important, și anume despre autostrăzile din țara asta, după care, de luni, ne întoarcem la problemele politice”, a spus Victor Ponta. Vineri, la Palatul Victoria, a avut loc evenimentul de semnare a Deciziei de Aprobare a Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. „Nu se întâmplă chiar în fiecare zi un lucru important, dar astăzi chiar este un lucru important, și anume lansarea în mod oficial a Programului Operațional pentru Infrastructură Mare, care include și faimosul Master Plan de Transport, mai cunoscut în România decât orice altceva. (…) Sunt 12 miliarde de euro, însemnând 9,5 miliarde fonduri nerambursabile și 2,5 fonduri de la buget”, a declarat Victor Ponta, la evenimentul de vineri de la Guvern, la care au mai participat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.