Teodorovici: Acordul României cu FMI și CE continuă; Dombrovskis (CE): Programul este, din nou, deraiat

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului in care se discuta componenta Guvernului Ponta 2, in BucurestiAcordul României cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană continuă, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în timp ce vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că programul privind balanța de plăți este deraiat, însă CE este gata să discute din nou cu autoritățile române. „Am participat la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), organizată la Bruxelles. Principala concluzie a întrevederilor de astăzi: Acordul României cu FMI și CE continuă!”, a notat Teodorovici pe Facebook. Pe de altă parte, vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat, într-o conferință de presă la finalul ECOFIN, că reprezentanții CE sunt îngrijorați în legătură cu programul privind balanța de plăți și a recomandat autorităților române să folosească eficient timpul rămas până în septembrie pentru a adopta reformele necesare. ‘Suntem îngrijorați că programul privind balanța de plăți este, din nou, deraiat și din nou nu suntem în măsură să încheiem revizuirea. În cursul precedentului și actualului program s-au făcut multe progrese…. Din păcate, acum, trebuie spus că, referitor la evoluțiile fiscale, vedem o deviere clară în privința planurilor Guvernului român legate, de exemplu, de reducerea TVA-ului cu cinci puncte procentuale, până la 19%… Estimăm că anul următor deficitul bugetar al României ar putea ajunge la aproximativ 3% din PIB. Nu este un semnal liniștitor pentru piețe această creștere rapidă a deficitului bugetar. Ne-am împărtășit îngrijorările cu autoritățile române și suntem gata să discutăm din nou. În ceea ce privește programul privind balanța de plăți, acesta expiră în septembrie și recomandăm în continuare autorităților române să folosească eficient timpul rămas pentru a adopta reformele necesare’, a spus Valdis Dombrovskis. Stadiul programului de ajustare macroeconomică aferent acordului de tip preventiv semnat de România cu instituțiile financiare internaționale în 2013 a fost discutat marți, la reuniunea miniștrilor de Finanțe (ECOFIN), de la Bruxelles, reuniune la care a participat și ministrul român de resort, Eugen Teodorovici. Reprezentanții Executivului comunitar au desfășurat o misiune în România în perioada 16-26 iunie, la finalul căreia au semnalat, într-o declarație de presă, că România a făcut pași importanți în anumite zone, iar situația macroeconomică este consolidată, însă progresul general în implementarea măsurilor agreate de comun acord nu a fost suficient, în special în ceea ce privește politica fiscală, pentru a se ajunge la un acord. „Pași importanți au fost făcuți în anumite sectoare, iar situația macroeconomică este bună. Cu toate acestea, progresul general în punerea în aplicare a măsurilor agreate de comun acord nu au fost suficient, în principal în ce privește politica fiscală, pentru a ajunge la un acord cu autoritățile române”, se arată în documentul postat pe site-ul CE. Potrivit reprezentanților CE, realizările programului ar trebui menținute, pentru că reprezintă baza pentru continuarea unei creșteri puternice și echilibrate și pentru crearea de locuri de muncă. Politici fiscale solide și continuarea reformelor în cadrul programului vor fi importante în această privință, se mai spune în declarația CE. Sprijinită de trei programe consecutive de asistență privind balanța de plăți, România și-a corectat dezechilibrele externe și interne și a redobândit accesul pe piață. Creșterea a fost robustă în ultimii ani, șomajul este în scădere, inflația este la minime istorice, iar sectorul financiar a arătat rezistență puternică, se mai arăta în respectivul document. Actualul program de asistență financiară UE în ceea ce privește balanța de plăți, convenit în mod oficial în octombrie 2013, se desfășoară în paralel cu un acord stand-by cu FMI. Programul a fost de tip preventiv și nu au avut loc trageri de fonduri. Programul a oferit sprijin pentru România în vederea consolidării stabilității macroeconomice, fiscale și financiare și îmbunătățirii potențialului de creștere și de rezistență al economiei. În plus, un accent puternic a fost pus pe consolidarea capacității administrative, reforma administrației fiscale, îmbunătățirea managementului finanțelor publice și a guvernanței și restructurarea companiilor de stat. Pe 25 iunie, Eugen Teodorovici anunța că reprezentanții Comisiei Europene nu au ajuns la un acord cu autoritățile române în privința Codului Fiscal, dar vor decide în cadrul întâlnirii miniștrilor de Finanțe (ECOFIN) din 14 iulie care este stadiul acordului cu România. Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.