Sociologul Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, consideră că politica trebuie să se reinventeze sau va fi ocolită de elite, dar atrage atenția că și tinerii trebuie să renunțe la un model comportamental învechit și păgubos, cel prin care parvii prin politică. „Politica trebuie să se reinventeze sau va fi ocolită de elitele din societate și de cetățenii de bun-simț, ceea ce ar fi dezastruos pentru viitorul nostru ca țară și societate. Cine nu înțelege asta și rămâne tributar unui sistem, unui establishment respins de tot ce înseamnă noul val din România, va dispărea mai devreme sau mai târziu din viața publică. Din păcate, mulți tineri reiau un model comportamental învechit și păgubos, cel prin care parvii prin politică. Nici tinerii nu mai pot continua să strâmbe din nas când se gândesc la administrație, imaginându-și numai funcționari nervoși cu mânecuțe. S-au făcut câteva progrese, insuficiente poate, dar nu putem nega tot ce s-a făcut bine. Administrația de azi nu mai e totuși aceeași cu cea de acum 25 de ani”, afirmă Codrin Scutaru, într-o declarație transmisă vineri AGERPRES. El arată că își pierduse mult din entuziasmul față de noua generație, până când a remarcat interni capabili care pot face la un nivel profesionist taskuri demne de orice expert sau consultant din privat. „Se poate și exemplele sunt foarte aproape de noi. Trebuie să ne obișnuim însă să promovăm și exemplele pozitive, nu doar să criticăm”, subliniază Scutaru. În opinia sa, politicienii și managementul administrativ trebuie să fie profesioniști ai politicii și, respectiv, ai administrației. „Funcția politică și cea din administrația publică trebuie să reprezinte exclusiv ceea ce englezii numesc ‘public service’, adică vii și te înrolezi pentru o perioadă în acest serviciu public, ca într-o armată, pentru o misiune în care crezi și un salariu fix din care trăiești și nu pentru foloase colaterale necuvenite”, adaugă sociologul. În același timp, Codrin Scutaru remarcă faptul că este „extrem de ciudat” să vezi oameni aflați în serviciul public „prosperând personal dintr-un salariu limitat”, însă evidențiază că, având la bază experiența acumulată în sectorul public, cineva se poate întoarce în sectorul privat ca angajat sau antreprenor. „Românii își doresc în politică și administrație profesioniști corecți. Cei care au văzut politica drept o șansă de accede la resurse publice, la aceleași pile, cunoștințe, relații trebuie să înțeleagă că locul lor nu mai este în politică și să facă un pas înapoi. Fără acest balast de profitori ai politicii, România are o șansă în plus să devină o țară europeană și transatlantic normală, așa cum ne-o dorim cu toții”, apreciază sociologul. Potrivit lui Codrin Scutaru, tinerii din generația Y, de 18-35 ani, sunt „marea resursă care ne va duce mai aproape de acest statut, sunt noul val așteptat de prea multă vreme”. „Este nevoie de voi în serviciul public, aplicați la programele de internship și concursurile pentru funcții publice. Dați câte ceva înapoi societății din multele calități pe care le aveți”, le transmite sociologul tinerilor.