România, ca parte a Uniunii Europene și NATO, este o țară furnizoare de stabilitate și securitate în regiune, iar acest statut este meritul principal al celor care, îmbrăcând haina militară, au jurat credință statului, a afirmat vineri vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, la ceremonia de absolvire a promoției 2015 a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. „În ultimul an, având susținerea Guvernului, am luat o serie de măsuri prin care am întărit domeniul securității naționale și statutul angajaților din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. De aceea vă spun astăzi că sunteți o generație care își începe cariera profesională fără griji legate de drepturile care vi se cuvin în calitate de militari sau polițiști. Intrați în activitate la termenul stabilit, aveți un cadru legal care va protejează pe dumneavoastră și familiile dumneavoastră. Dotările materiale au fost îmbunătățite semnificativ, iar drepturile financiare vă sunt respectate”, a susținut vicepremierul Gabriel Oprea. El a precizat că va continua să susțină dezvoltarea instituțională a Academiei de Poliție și i-a mulțumit ministrului Educației pentru tot ceea ce a făcut pentru instituția de învățământ. Gabriel Oprea le-a spus tinerilor absolvenți că își încep cariera într-un moment complex din perspectiva mediului de securitate internă și internațională, dar și-a exprimat convingerea că aceștia „vor da măsura” pregătirii profesionale, a patriotismului și credinței în valorile naționale. Vicepremierul le-a transmis tinerilor absolvenți că, de anul viitor, vor beneficia de un sistem de salarizare adaptat misiunii sociale a polițiștilor, pompierilor, jandarmilor și polițiștilor de frontieră.
„Primul ordin pe care îl primiți în prima zi a dumneavoastră de ofițeri ai MAI este să vă faceți datoria cu profesionalism și să vă ghidați cariera pe două principii — respectarea legii și loialitate față de țară”, a declarat Gabriel Oprea, adăugând că fiecare generație de ofițeri ai instituțiilor de învățământ din sistemul de securitate națională reprezintă „un câștig pentru țară”. Potrivit MAI, cei peste 200 de absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” care se vor alătura efectivelor MAI au fost înaintați în grad astfel: 97 în gradul de subinspector de poliție — arma Poliție, 26 în gradul de subinspector de poliție — arma Poliție de Frontieră, 45 în gradul de sublocotenent — arma Jandarmerie și 40 în gradul de sublocotenent — arma pompieri. 45 de absolvenți s-au pregătit pentru Ministerul Public, iar 11 au absolvit Facultatea de Arhivistică.