Un sistem fix pentru detectarea materialelor nucleare și radioactive, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, a fost inaugurat miercuri de Ministerul român al Afacerilor Interne și Ambasada Statelor Unite ale Americii la București. La eveniment au fost prezenți vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA Duane Butcher, reprezentanți ai Departamentului de Energie al Statelor Unite ale Americii și ai Poliției de Frontieră Române. „Evenimentul de astăzi reflectă angajamentul ferm al Guvernului român de a descuraja, detecta și interzice traficul ilicit al substanțelor nucleare și materialelor radioactive la punctele de control de la frontieră”, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES de Ambasada SUA la București. Conform sursei citate, pe 25 septembrie 2008, Departamentul pentru Energie al SUA și Ministerul Internelor și Reformei Administrative au semnat un acord cu privire la cooperarea în domeniul prevenirii traficului ilicit cu substanțe nucleare și alte materiale radioactive în România. „Biroul pentru Detectarea și Descurajarea Contrabandei Nucleare (NSDD) din cadrul Departamentului pentru Energie al SUA (cunoscut anterior drept Biroul pentru programul ‘A doua linie de apărare’) a colaborat cu Poliția de Frontieră Română pentru a trimite sisteme de detectare în Portul Constanța, la centrul de pregătire al Poliției de Frontieră din Iași și la puncte importante de trecere a graniței. Cooperarea include și instruirea comună, exercițiile practice și sustenabilitatea”, se arată în comunicat. Sursa citată menționează că, începând cu anul 2009, sistemele de detectare au scanat în România peste 10 milioane de vehicule, pietoni și containere de marfă. Începând cu 2009, NSDD a trimis și șase vehicule dotate cu dispozitive de detectare a materialelor nucleare și radioactive și lucrează cu România pentru a echipa și alte locații cu sisteme fixe. Misiunea NSDD, precizează Ambasada SUA, este aceea de a întări capacitățile și angajamentul țărilor partenere de a descuraja, detecta și interzice traficul ilicit cu substanțe nucleare și alte materiale radioactive pe teritoriul țărilor partenere, peste granițele internaționale și prin sistemul global maritim de transport. „NSDD oferă țărilor partenere instrumentele și instruirea necesară pentru a lupta împotriva contrabandei nucleare, contribuind în acest fel la arhitectura globală de detectare nucleară. Acest lucru este realizat prin instalarea de sisteme de detectare în locații prioritare din întreaga lume și prin construirea unei comunități de state care dețin o capacitate proprie de a descuraja, detecta și interzice materialele nucleare și radioactive”, se mai arată în comunicat. Ambasada SUA la București subliniază că „acest program din România este o componentă importantă a cooperării de lungă durată în domeniul securității nucleare în Europa Centrală a Administrației Naționale de Securitate Nucleară și se încadrează în acordul semnat de Guvernele României și Statelor Unite ale Americii pe 30 martie 1998 cu scopul de a coopera în domeniul contraproliferării armelor de distrugere în masă și promovării relațiilor militare”.