Primul vaccin contra malariei, Mosquirix, a ‘primit aviz științific pozitiv’ din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care a anunțat într-un comunicat de presă că produsul nu va fi comercializat în Uniunea Europeană, ci în zone grav afectate de paludism cum ar fi Africa.Numit și RTS, vaccinul a fost realizat de firma britanică GlaxoSmithKline împreună cu organizația neguvernamentală PATH Malaria Vaccine Initiative. El va fi folosit pentru imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între șase săptămâni și 17 luni contra malariei provocate de parazitul Plasmodium falciparum, precum și împotriva hepatitei B.După zeci de ani de cercetări, aceasta este prima dată când se aprobă un vaccin antimalarie, care, deși are ‘eficiență limitată’, aduce ‘avantaje mai mari decât riscurile pe care le implică’, subliniază EMA.Studiile clinice efectuate în șapte țări africane au arătat că Mosquirix oferă ‘o protecție modestă’ contra celui mai frecvent tip de malarie, cel provocat de Plasmodium falciparum. Vaccinul s-a dovedit a fi eficient în prevenirea îmbolnăvirii la 56 % dintre copiii de 5 până la 17 luni și la 31 % dintre cei cu vârste de 6 până la 12 săptămâni.Eficiența imunizării scade la un an de la administrare, așa încât, EMA avertizează că vaccinarea trebuie să fie însoțită de alte măsuri preventive, cum ar fi folosirea plaselor contra țânțarilor și a insecticidelor. Se așteaptă ca Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să publice în noiembrie 2015 recomandări de utilizare a produsului farmaceutic Mosquirix.Conform celor mai recente statistici ale OMS, în anul 2013, au murit de malarie 627.000 de persoane în întreaga lume, dintre care 90 % în Africa, în special copii care nu împliniseră cinci ani (82%).