India l-a executat prin spânzurare joi pe Yakub Memon, un „creier” al atentatelor din Mumbai care au făcut sute de victime în 1993, au anunțat canalele TV, informează AFP. Atentatele din Mumbai (fost Bombay n.r.), cele mai mortale comise vreodată în India, au făcut 257 de morți în metropolă, capitala economică a țării. După respingerea de către președintele indian Pranab Mukherjee a unei cereri de amânare a execuției, Yakub Memon a fost spânzurat joi dimineață devreme în închisoarea din Nagpur, în vestul statului Maharashtra (centru), potrivit canalelor NDTV și CNN-IBN. Curtea Supremă a respins săptămâna trecută ultimul apel al condamnatului la moarte, deschizând calea execuției. Yakub Memon a fost singurul dintre cei unsprezece coinculpați a cărui condamnare la pedeapsa capitală a fost confirmată în ultima instanță. Ceilalți au avut pedeapsa comutată în închisoare pe viață. Atentatele din Mumbai comise la 12 martie 1993 au fost imputate membrilor lumii interlope musulmane a orașului, dorind să se răzbune după ciocnirile dintre hinduși și musulmani cu câteva luni înainte. Bursa din Mumbai, birourile Air India și un hotel de lux au fost printre obiectivele celor zece explozii. India impune pedeapsa cu moartea foarte rar. În noiembrie 2012, singurul supraviețuitor dintre autorii atentatelor de la Mumbai din 2008 a fost spânzurat, amintește France Presse.