Breaking News

Un nou constructor pentru lucrările de modernizare și extindere a Căminului de bătrâni ”Sfânta Parascheva”

caminul sfanta parascheva - constructor nouPrimarul interimar Mihai Chirica a anunțat, marți, că municipalitatea ieșeană va semna în zilele următoare cu firma Confort 2000 din Brăila contractul privind finalizarea lucrărilor de modernizare şi extindere a Căminului de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Copou, investiție care se încadrează în obiectivul specific al ”Axei I, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul Poli de Creştere” al Uniunii Europene, care are ca scop îmbunătăţirea calităţii infrastructurii sociale, respectiv asigurarea accesului larg al persoanelor aflate în dificultate la serviciile sociale, educaţionale şi medicale. Potrivit edilului, valoarea contractului este de 4,9 milioane de lei, fără TVA, lucrările urmând să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. ”Nu au mai existat contestații în acest caz, motiv pentru care vom semna contractul, astfel încât constructorul să poată trece cât ma urgent la treabă”, a precizat Mihai Chirica. Lucrările de la Căminul de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, executate în cea mai amre parte cu fonduri europene nerambursabile, constau în reabilitarea şi consolidarea celor patru corpuri de clădire déjà existente. În total, este vorba despre 123 camere de cazare, cu o capacitate totală de 220 de locuri. Proiectul prevede, de asemenea, și construcția unui corp nou de clădire, ce va avea în final 19 camere de cazare, cu 41 de locuri, acesta fiind compus din demisol, parter şi două etaje. La demisol va fi amenajată spălătoria, la parter va fi o sală de mese şi zona administrativă, iar cele două etaje vor fi destinate cazării. În paralel cu construcţia noului corp, proiectul prevede şi reabilitarea spaţiilor deja existente în cadrul acestui cămin. Căminul ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” va asigura, în final, cazarea a 281 de pensionari, care nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii, nu realizează venituri proprii, sau acestea sunt insuficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare, nu au familie și/sau nu se află în întreţinere. (E.M.)