Chițoiu: Vom reduce contribuțiile sociale cu 5% sau TVA de la 24% la 19%

bursa Ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a reconfirmat, joi, intenția Guvernului de a reduce nivelul contribuțiilor sociale cu 5 puncte procentuale și a TVA de la 24% la 19%, în cazul în care evoluția economică va permite.

Chițoiu a precizat, în cadrul unei întâlniri cu membrii Camerei de Comerț Americane din România (AmCham), că una dintre cele două măsuri va fi implementată începând cu 1 ianuarie 2014.Pe parcursul întâlnirii, discuțiile au punctat și măsurile de relansare economică, care vor fi adoptate de Guvern în perioada imediat următoare, precum reducerea TVA la pâine începând cu data de 1 iulie sau implementarea unei scheme de ajutor de stat prin care companiile vor putea accesa fonduri nerambursabile și care are ca obiectiv imediat crearea de noi locuri de muncă .