Vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, condamnă faptele agenților de ordine publică de la Poliția Călărași, acuzați de viol asupra unei minore, precizând că, ”indiferent” de decizia instanței, cei doi nu mai pot face parte din Poliția Română. „Indiferent de decizia pe care instanța de judecată o va lua, cei doi nu mai pot face parte din Poliția Română. Situația este intolerabilă și total nedemnă pentru calitatea pe care aceștia au avut-o. Este regretabil că astfel de oameni au purtat uniforma statului român și au jignit, prin faptele lor, munca celor aproape 60.000 de polițiști care lucrează în Poliția Română”, a declarat vicepremierul Oprea, potrivit unui comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, vicepremierul a fost informat în cursul serii de joi despre situația înregistrată la Poliția Călărași, unde doi agenți de ordine publică au fost identificați și reținuți de colegii lor sub acuzația de viol comis asupra unei minore în vârstă de 15 ani. ”Vicepremierul Gabriel Oprea și Ministerul Afacerilor Interne condamnă ferm astfel de fapte care sunt de neacceptat pentru niciun cetățean și, cu atât mai mult, pentru un angajat al Poliției Române. Având în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzați, cei doi polițiști au fost trecuți în rezervă, urmând a răspunde penal pentru faptele săvârșite. Cei doi vor fi prezentați astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă”, precizează sursa citată. Totodată, Oprea subliniază că în MAI ”nu există toleranță pentru cei care încalcă legea sau pentru cei care disprețuiesc munca de zi cu zi a miilor de angajați cinstiți și corecți, aducând prejudicii grave Poliției Române”.