Precauția în cazul judecăților de valoare, inspirate de Klaus Iohannis, este calea cea dreaptă în acest complex caz de identitate. Uneori, s-a demonstrat că puterea modifică structura de rezistență a conștiinței de sine a celui care accede în poziția de a decide în numele altora. Pe aceeaşi piață există expresia agresivă prin care se încearcă să se demonstreze că ”puterea corupe”. În jurul actorilor principali ai actualei puteri (PSD, UNPR, ALDE) se țese o junglă de supoziții, aiureli, tâmpenii, speculații centrate toate în jurul demisiei premierului Victor Ponta. Absurda legătură pe care liderii politici ai opoziției încearcă să o servească președintelui Klaus Iohannis, ca frânghie de adus la mal, nu are forța necesară argumentării, rămânând doar în zona jucăușă a unor speculații, preluate de o anume parte a mass media cu titluri negre pe fond galben a pretinselor ”mari dezvăluiri” la ore de maximă audiență. Aceste breaking news-uri sunt pe fond rateuri ale deontologiei jurnaliștilor, care de fapt mențin tensiuni în spațiul politic, de genul celor care pot fi scăpate de sub control, datorită unui cablu de tensiune rupt și nimerit într-un bazin cu apă, în care se scaldă, la vreme de weekend, anumiți lideri politici.
Războiul care capătă contur și, mai ales, identitate, revine în prim planul țării, aducând în ring pe Klaus Iohannis și pe Victor Ponta. În jurul acestora se țes tot felul de pânze de păianjen, în care sunt prinse diverse personaje, a căror poziție în structurile puterii sunt importante, cu funcții de piese de domino, indispensabile construcției.
”Băsiștii și liberalii au plecat și tot ei au revenit” – este fraza care încearcă să fie șperaclul cu ajutorul căruia se poate deschide voința politică de la Palatul Cotroceni.
Pe fondul acestui hei-rup-ism, Klaus Iohannis ”și-a schimbat abordarea față de PSD”, el recunoscând că a ajuns ”Stan Pățitul” după ce Victor Ponta nu l-a dorit vicepremier și ministru de Interne, la vreme de USL (sic!) Dacă acesta este motivul care a stat la originea ”sucirii” lui Klaus Iohannis împotriva aliaților cu care PNL (cel vechi) a reușit în alegerile din 2012 un scor istoric, atunci este trist că în România până și nemții sunt români get-beget, mizând în primul rând pe trădare.
Din toată bolmojeala lui Klaus Iohannis reiese că săracul nostru președinte nu este decât un politician amator, alegându-și consilieri amatori, lansându-se într-o serie de analize periculoase, de genul ”dacă s-a schimbat președintele trebuie să se schimbe și Parlamentul și Guvernul, dar și partidele în interiorul acestora”! O astfel de optică trădează nu numai neștiință politică, cât mai ales aiureală cimentată în jurul voinței șefului statului de a fi luat în seamă ca președinte, ca acel președinte pe care el nu l-a agreat, atunci când Traian Băsescu reușea să facă toate jocurile pe scena politică. Președintele actual are deocamdată constituția unei marionete ale căror ațe se află în mâna unor consilieri de-ai săi, mult prea proști pentru a fi luați în seamă, dar credibili pe fondul lor de pupincuriști, slujbași cu funcția de lingători de clanțe, cei care devin credibili prin plecăciuni și bunăvoința lor afirmată de a face ei stopul cardiac ce îl poate pândi pe președinte. Aceste omizi, cu funcție de șarpe, sunt de fapt veriga slabă a relației instituționale dintre Președinte și Prim Ministru. Aici se află ruptura, aici se află falia care riscă să se lărgească astfel încât, în cavitatea produsă, să poată să încapă întregul blestem al poporului român, acela de a nu-și găsi calea, de a nu fi în stare să-și asume destinul său pe măsura valorilor pe care le produce.
Klaus Iohannis încă este un jalnic trepăduș de la Palatul Victoria, ”ajutat” în această misiune de un post de televiziune (România TV) lipsit de profesionalism, în care așa-zișii ziariștii sunt transformați în dezinformatori și manipulatori, construind mesaje false, cu un singur rol, de a discredita, de a menține la foc scăzut o serie de secvențe construite prin montajul (pretins a fi jurnalistic), dubios, a unor declarații făcute cu diverse prilejuri, fără a avea ceva în comun cu prezentul.
Suntem într-un mare impas. Se poate spune, cu destulă tristețe, că în România ultimilor 25 de ani nu s-a prea schimbat ceva, decât în stilul lui Caragiale. Din Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor„, cercetarea științifică coordonată de psihologul clujean Daniel David (cercetare ce reface lucrarea filosofului Constantin Rădulescu Motru – „Psihologia poporului roman”) putem identifica, pe baze științifice, cum suntem, cine credem că suntem, ce vrem să fim. Din acest studiu desprindem o ideea principală care ne oferă răspunsuri la ceea ce se întâmplă pe scena politică actuală. Astfel, trăsătura esenţiala a românilor este neîncrederea in oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depăşeşte zona familiei. Și tot românii caută puterea socială, „dar în mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste în care nu dă bine să arăţi că vrei să ieşi din rând, își ascund această dorinţă sub masca modestiei și sacrificiului pentru alții (ex. ”eu nu as vrea puterea, dar oamenii îmi solicita asta…”). De aici ni se trage acest blestem în care suntem pur și simplu hipnotizați de sistemul în care nimeresc la conducere de la şmecheri la neaveniți.