O dietă bogată în alimente prăjite crește riscul de boli cardiovasculare

 

ziua-inimiiAdepții unui regim bogat în alimente prăjite și mezeluri, însoțite de băuturi dulci, prezintă un risc cu 56% mai mare să dezvolte boli cardiovasculare în comparație cu cei care optează pentru alte diete, potrivit unui studiu publicat luni în revista „Circulation”, editată de American Heart Association, informează AFP. Studiul a fost realizat în SUA pe parcursul a șase ani, pe un eșantion de 17.418 de persoane de peste 45 de ani. Consumatorii unui astfel de regim alimentar, tipic în sudul Statelor Unite — pui prăjit, roșii verzi și cartofi prăjiți, carne roșie, slănină și jambon — au un risc crescut față de celelalte patru stiluri de gătit analizate, inclusiv un meniu axat pe mâncăruri cum ar fi pastele, pizza, bucătăria mexicană și chineză. „Indiferent de sex, rasă sau locul în care trăiești, dacă mănânci alimente tipice bucătăriei din sudul SUA, trebuie să fii conștient de riscul crescut de boli cardiovasculare și să încerci să schimbi obiceiurile” — este sfatul pe care îl dă James Shikany, epidemiolog de la Universitatea din Alabama, autorul principal al studiului, citat de AFP. Un alt regim alimentar studiat este cel bogat în legume, fructe, cereale, iaurt și care cuprinde și pește și carne de pui. Al treilea grup examinat a fost un regim alimentar dominat de zahăr, deserturi, ciocolată și produse de patiserie. Cercetătorii au mai observat o tendință alimentară denumită ‘alcool și salată’, bazată pe o cantitate semnificativă de vin sau bere, cu consumarea în același timp de legume verzi, roșii și salată. Participanții au fost intervievați telefonic despre regimul lor alimentar, frecvența și cantitățile consumate în medie în cele douăsprezece luni anterioare. Persoanele din grupul studiat au fost supuse și unui examen medical. Bolile cardiovasculare constituie prima cauza de mortalitate în lume. În Statele Unite, 735.000 de persoane au un atac de cord in fiecare an și 120.000 mor din această cauză, potrivit datelor American Heart Association, citată de AFP.