Prim-vicepreședintele PNL Cristian Bușoi solicită Executivului să implementeze cardul național de sănătate, subliniind că nu există niciun motiv pentru o nouă amânare și că în caz contrar va fi un nou motiv pentru a cere demisia Guvernului. „În urma discuțiilor de astăzi, am decis să cerem în mod imperativ Guvernului României, condus de Victor Ponta, ca de la 1 septembrie să se asigure că proiectul cardului electronic național de sănătate va deveni cu adevărat funcțional, cardul de sănătate va deveni obligatoriu și serviciile medicale din sistemul public de asigurări de sănătate vor fi decontate doar pe baza cardului. În opinia mea, nu există niciun motiv să mai existe o nouă amânare”, a afirmat Bușoi, marți, într-o conferință de presă, după reuniunea Comisiei naționale de sănătate a PNL.El a precizat că, până în prezent, au existat deja șase amânări în ceea ce privește implementarea cardului național de sănătate, punctând că din datele Guvernului reiese că în cele șase luni în care cardul nu a fost pe deplin implementat se puteau face economii de 600 de milioane de lei. „Orice fel de amânare pune în pericol existența acestui proiect”, a afirmat prim-vicepreședintele liberalilor. Bușoi a indicat că, în momentul în care cardul va deveni obligatoriu, nu vor mai fi posibile rețetele false, vor dispărea serviciile imagistice și de laborator fictive și fenomenul internărilor fictive. „Neimplementarea cardului de sănătate aduce cu sine o responsabilitate foarte importantă pentru Guvernul României, pentru cei care au putere de decizie în Guvern, pentru primul-ministru. (…) Dacă de la 1 septembrie acest proiect nu va fi cu adevărat implementat, în opinia mea și a colegilor mei va fi încă un motiv pentru a cere încă o dată demisia actualului Guvern, alături de foarte multe alte motive pe care cunoașteți. Mai important decât să cerem demisia Guvernului ar fi ca acest proiect să funcționeze cu adevărat”, a adăugat liberalul, menționând că cea mai mare problemă a Executivului în acest caz a fost proasta gestionare și comunicarea haotică. El a făcut apel ca, începând cu 1 septembrie, proiectul cardului național de sănătate să devină funcțional.