Prim-ministrul Valeriu Streleţ a discutat la telefon cu şeful Cabinetului de Miniştri de la Kiev, Arseni Iaţeniuk, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.Discuţiile au vizat stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-ucrainene în diferite domenii de interes reciproc. Interlocutorii s-au referit, de asemenea, la importanţa interacţiunii ambelor state în cadrul organismelor internaţionale.Cei doi premieri au vorbit şi despre necesitatea intensificării raporturilor comercial-economice moldo-ucrainene. În acest context, a fost remarcată importanţa reluării activităţii Comisiei interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică.A fost efectuat un schimb de opinii pe marginea problematicii ce vizează securitatea regională.Arseni Iaţeniuk a acceptat invitaţia Premierului moldovean de a vizita Republica Moldova în viitorul apropiat.