Festivalul de lăută din Cetatea Neamț

Festivalul de lăută din Cetatea NeamțFestivalul de lauta din Cetatea Neamt ajunge anul acesta la cea de-a cincea ediție, având ca oaspeți în perioada 21-23 august muzicieni ai pleiadei de lăutiști din România: Constantin LAZĂR (Iași), Costin SOARE (București) și Alexandru CREȚESCU (Timișoara). Sala Sfatului din semeața cetate de hotar așteaptă melomanii de la ceasurile 7 ale serii cu concerte de lăută și recitaluri de poezie medievală. Stihurile vremurilor de mult apuse vor prinde viață între zidurile cetății de hotar grație jupânițelor din Ordinul Mușatinilor (Ținutul Rădăuților) și domnițelor din Ordinul Basarabilor (Klausenburg).
Deschiderea acestui vector de turism cultural va avea loc vineri, 21/8/2015, cu începere de la ora 16.00 în Sala Sfatului din Cetatea Neamț (situată pe Culmea Pleșului) la conferința de presă dedicată Festivalului de laută din Cetatea Neamț ce va începe în aceeași zi, la apus de soare.
Sâmbată, 22/8/2015, va avea loc începând cu ora ora 17.00 masa rotundă organizată pe tema introducerii studiului lăutei în instituțiile de învățământ muzical din România.
Dezbaterile – ce sperăm să conducă la inițierea unui proces de introducere a studiului lăutei în instituțiile de învățământ muzical din România, vor fi susținute de inspectori şcolari la disciplina muzică, directori ai unor instituții de învățământ muzical, profesori de muzică, muzicieni ce stăpânesc tehnica lăutei și constructori de instrumente. După încheierea dezbaterilor, vă invităm, începând cu orele 19.00, la concertul ce are loc în cea e-a doua zi a festivalului.
Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național de Centrul Cultural PETRE ȚUȚEA, Societatea Română de Lăută, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț și găzduită la ceas de seară de unica fortificaţie medievală de hotar păstrată și restaurată din Moldova, este deschisă atât pleiadei de lautiști din România (menestreli din Iași, Timișoara, București), dar și unor instrumentiști ce s-au asociat lăutei (teorbă, vihuela, harpă celtică, virginal). Proiectul educațional își propune să promoveze acest instrument mai puțin cunoscut în România, cât și sensibilizarea instituțiilor de învățământ muzical din România în vederea introducerii acestuia în studiul curent.
Ceasurile de peste zi vor oferi vizitatorilor ce vor trece de Străjerii Cetății Neamț și de muntenii cu ciobăneşti mioritici aflați la porțile cetății: Commedia dell’arte, școală de dans medieval, ateliere de oralitură, tir cu arc englezesc, școală de scrimă medievală, ateliere lucrative specifice perioadei medievale.
Cetatea Neamț se va deschide de la ceasurile 11 și până la apus de soare atât vechilor bresle meşteşugăreşti, cât şi publicului larg căruia îi sunt propuse: spectacole de teatru, scenete şi animaţie pentru copii, teatru de păpuşi tradiţionale, dansuri tradiţionale, prezentări de activităţi lucrative specifice breslelor (meşteşugari, negustori, agricultori), expoziţii specifice, conferinţe publice pe teme de istorie şi literatură veche, ateliere de oralitură, şi multe, multe alte surprize (străjeri la porţile turnului, salvarea domniţei din iatac, baba-oarba între coconii domnești şi jupâniţe, ursitoare, sânziene, doftoroaie cu leacuri miraculoase, rondul străjerilor cetăţii, munteni cu ciobăneşti româneşti, muschetari cu şi fără muschete, cavaleri luptându-se cu spadele sau ademenind domniţe, boieri, dregători, răzeşi, plăieși, menestreli, trubaduri, căldărari, lingurari, hoţi mărunţi şi tălhari jefuind personajele medievale şi … nu numai).