Începând de ieri, ieșenii pot plăti dările către bugetul local și cu cardurile bancare (de tip VISA, VISA Electron, Matercard, Maestro), prin intermediul terminalelor de tip POS, amplasate la sediul Primăria Municipiului Iaşi, din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, Centrul de Cartier Tătăraşi, din str. V. Lupu nr. 82, Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, din str. Tabacului nr. 1b, Centrul de Cartier Nicolina, din str. Petre Ţutea nr. 2, Centrul de Cartier Păcurari, din şos. Păcurari nr. 34, Centrul de Cartier Frumoasa, din Bulevardul Poitiers nr. 20-22, precum și la casieria Primăriei municipiului Iaşi, din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Iaşi, din Bulevardul Primaverii nr. 36. Potrivit datelor Direcției Economice și de Finanțe Publice Locale (DEFPL) Iași, în primul semestru al anului își plătiseră integral taxele și impozitele locale pe anul 2013 peste o sută de mii de contribuabili. La fel ca în ceilalți ani, și în prima jumătate a lui 2013, cei mai harnici contribuabili la bugetul local s-au dovedit a fi persoanele fizice. Plata taxelor și impozitelor locale poate fi făcută, în numerar, la casieriile Direcției Economice și de Finanțe Publice Locale (DEFPL), zilnic între orele 08.30 – 16.30, cu excepţia zilelor de joi, când programul este 08.30 – 18.30. Încasările se pot efectua la punctele din b-dul Ștefan cel Mare şi Sfânt nr.11-15, la camera 3, corpul B etajul 1, la camera 15, corpul B parter, din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei municipiului Iaşi, dar şi la centrele de încasare ale Primăriei din cartiere, Serviciul de înmatriculări auto, eliberări permise şi paşapoarte, din Bulevardul Primăverii nr. 36 și la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi, din str. Smârdan nr. 5. Potrivit legii, taxele și impozitele locale se colectează în două rate egale, până în datele de 31 martie şi 31 septembrie, inclusiv. Consiliul Local Municipal (CLM) a aprobat la începutul acestui an ajustarea cu indicele de inflație a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2013. Astfel, taxele și impozitelor locale pentru acest an (numai cele pentru clădiri și terenuri, nu însă și pentru mijloacele de transport) au fost majorate cu 16,05%. Potrivit reprezentanților Primăriei, ajustarea cu indicele de inflație a taxelor și impozitelor locale era necesară pentru ca municipalitatea să poată continua finanțarea proiectelor de dezvoltare ale orașului. (E.M.)