Cetatea de Scaun a Sucevei poate fi vizitată integral, zilnic, între orele 9.00 şi 24.00, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, după ce au fost găsite soluţii pentru asigurarea pazei cu angajaţi ai Muzeului Bucovinei şi personal contractual.Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a organizat, marţi, o conferinţă de presă împreună cu reprezentanţii conducerii Muzeului Bucovinei, în care s-au anunţat măsurile luate astfel încât Cetatea de Scaun a Sucevei să fie vizitată integral, inclusiv curtea interioară, după ce, sâmbătă, la inaugurarea după restaurare, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a aşteptat mai multe minute până când a fost deschisă poarta spre curtea interioară şi a constatat că numeroşi participanţi la Festivalul de Artă Medievală, care s-a desfăşurat în Cetatea de Scaun, erau nemulţumiţi că nu pot vizita întregul obiectiv.Reprezentanţii Muzeului Bucovinei au explicat că zona respectivă a fost închisă pe perioada Festivalului de Artă Medievală întrucât nu se putea asigura siguranţa vizitatorilor, dar nici securitatea aparaturii electronice instalate pentru spectacolul de sunet şi lumini care este prezentat în fiecare seară.Ei au precizat că la festival au fost prezente peste 13.000 de persoane plătitoare de bilet şi că schema de personal actuală, cu două posturi de muzeograf şi un post de paznic, nu putea face faţă afluxului de vizitatori.”Nici pe vremea lui Ştefan cel Mare nu era o aşa aglomeraţie în cetate”, a spus Nechifor, care a arătat că, atunci când sunt foarte mulţi vizitatori, există riscul de accidente de pe ziduri sau de deteriorări ale instalaţiilor.El a menţionat că, până la instalarea sistemului video de supraveghere, se va suplimenta numărul de muzeografi, iar numărul de posturi de pază va creşte la trei.Astfel, cetatea poate fi vizitată integral, zilnic, între orele 9.00 şi 24.00.Totodată, din 11 septembrie, potrivit proiectului, se vor angaja alte şapte persoane la Cetatea de Scaun, din care doi paznici.Comisarul european Corina Creţu a participat, sâmbătă seară, la inaugurarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, modernizată cu fonduri europene prin POR 2007-2013, dar a fost surprinsă să constate că o mare parte din cetate nu putea fi vizitată, întrucât nu exista personal care să asigure siguranţa vizitatorilor şi a aparaturii instalate.Ca urmare, ea a fost nevoită să aştepte mai multe minute până când un responsabil a adus cheia pentru a deschide poarta curţii interioare.Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, declara că situaţia este generată de faptul că în acele zile se desfăşura, în Cetatea de Scaun, Festivalul de Artă Medievală la care vin mii de persoane şi nu se puteau asigura paza zonei respective din cetate şi nici siguranţa turiştilor.”Într-adevăr, trebuie să luăm în calcul o formulă prin care să angajăm o firmă de pază specializată”, spunea Nechifor.El afirma că va trebui să fie suplimentate şi dotările cu generator de energie electrică aşa încât aparatura care asigură spectacolul de lumini şi sunet din cetate să funcţioneze şi dacă este o pană de curent.”Trebuie să facem diferenţa între un festival medieval şi o perioadă obişnuită. Nu putem să asigurăm siguranţa celor care vin ca turişti”, spunea Nechifor.La rândul său, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, Ioan Mareş, spunea că, fiind vorba de un festival cu mii de oameni, trebuia asigurată paza şi siguranţa şi în acest perimetru, care era închis vizitării.
„Administrativ, nu am putut reuşi să fie asigurată, pentru persoanele care vizitează, siguranţa pentru ziduri şi aparatura din interior”, spunea Mareş.Comisarul european a evitat să comenteze situaţia, dar a văzut cum numeroase persoane prezente la Festivalul Medieval erau dezamăgite atunci când constatau că nu pot intra în curtea interioară a Cetăţii de Scaun.Cetatea de Scaun a Sucevei a fost restaurată printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 46,9 milioane de lei, care a presupus, în principal, stabilizarea versantului de nord şi închiderea cetăţii pe această latură, refacerea unor părţi din cetate, construcţia fiind ridicată cu aproximativ 20 la sută, introducerea de instalaţii electrice, reţea de alimentare cu apă, hidranţi şi staţie de epurare, dar şi reabilitarea zonei de protecţie.Pentru creşterea atractivităţii, în perimetrul Cetăţii de Scaun a fost instalat un sistem de sunet şi lumini care proiectează umbre fragmentare de călăreţi, însoţite de zgomot specific, apoi umbre de gardieni şi zgomote care imită străjeri în mişcare. Totodată, în cetate se aude un fond sonor de slujbă religioasă, urmat de prezentarea de umbre de domniţe cu fundal sonor de vorbe şi râsete.Pe diverşi pereţi ai cetăţii sunt proiectate umbre de cavaleri luptându-se, un călău decapitând şi un executat cerând milă, gardieni rostogolind butoaie, un fierar turnând metal, iar în finalul spectacolului, pe fascicule de fum, sunt proiectate raze laser ce redau imaginea lui Ştefan cel Mare.Cetatea de Scaun a Sucevei face parte din sistemul de fortificaţii al Moldovei, fiind edificată în perioada mijlocie a domniei lui Petru I (1375-1391). Prima atestare este un document din 10 februarie 1388, emis din „fortul muşatin” care a fost nucleul iniţial al Cetăţii de Scaun.