Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” va elibera carduri începînd cu 1 septembrie, prin intermediul cărora vor putea fi achitate pensiile şi alte plăţi sociale. Totodată, într-o lună urmează să fie instalate 600 de terminale în oficiile poştale din toată ţara. Anunţul a fost făcut astăzi de Sergiu Batiuşca, vicedirector general al „Poştei Moldovei”, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.Potrivit lui Batiuşca, întreprinderea pe care o reprezintă necesită peste 60 de operatori. La angajare vor avea prioritate candidaţii care vor rămîne fără loc de muncă în urma lichidării Băncii de Economii.
„Am discutat chiar azi cu conducerea băncii. Ea a solicitat de la noi informaţie despre faptul cîte funcţii vacante sînt pe fiecare raion, în Bălţi şi Chişinău, ca să ne redirecţioneze specialişti. Pentru moment avem nevoie de 64 de persoane. La noi salariul mediu pentru un operator este de 4400 de lei”, a menţionat sursa citată. Toate prestaţiile sociale achitate pînă acum prin intermediul Băncii de Economii urmează să fie transferate către „Poşta Moldovei” de la 1 septembrie. Persoanele care au beneficiat de plata prestaţiilor sociale nominalizate prin intermediul Băncii de Economii pot să-şi schimbe prestatorul prin prezentarea unei cereri la o altă instituţie financiară. Pînă atunci pensiile şi ale plăţi sociale vor fi achitate prin intermediul Întreprinderii „Poşta Moldovei”. Tot astăzi responsabili de la ”Poșta Moldovei” au anunțat că instituția a lansat aplicația mobilă ”Factura”, care va permite populației să achite 10 tipuri de servicii prin intermediul telefonului mobil. Printre acestea sînt facturile pentru apă, gaz, energie electrică, telefonie etc. Aplicația mobilă ”Factura” va fi pusă în aplicare de la 1 septembrie.