Începând de săptămâna viitoare, societățile comnerciale și regiile aflate în subordinea municipalității, respectiv SC Citadin SA, SC Salubris SA și Direcția de Servicii Publice Municipale) vor începe acțiunea de igienizare a spațiilor publice din jurul instituțiilor de învățământ superior și a campusurilor studențești din municipiu, în vederea începerii noului an academic. După cum a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, primarul interimar Mihai Chirica, măsura a fost luată în urma unei întâlniri care a avut loc în această săptămână între reprezentanții Primăriei și rectorii instituțiilor de învățământ superior din Iași. În cadrul întâlnirii, reprezentanții universităților au ridicat o serie de probleme privind reabilitarea unor corpuri de clădire sau repararea unor străzi adiacente campusurilor, până la începerea noului an academic. Este vorba despre finalizarea tronsonului din strada Toma Cozma al Corpului A al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, repararea și asfaltarea străzii Titu Maiorescu, accelerarea lucrărilor de reabilitare a Bulevardului Mangeron, creșterea accesabilității către Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași, precum și o nouă viziune privind amplasarea chioșcurilor stradale în zona campusurilor universitare. Primele instituții de învățământ superior din Iași care vor deschide noul an academic sunt Universitatea de Medicină Veterinară ”Ion Ionescu” de la Brad (14 septembrie), Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” și Universitatea de Arte ”George Enescu” (28 septembrie), urmate de Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” (1 octombrie). (E.M.)