CORUPŢIA – POLITICĂ DE STAT

Adi Cristi

Ovidiu Silaghi, prin  nominalizarea lui la Ministerul Transporturilor, după episodul Relu Fenechiu, se comportă astăzi ca o hârtie de turnesol, sesizând pe viu şi fără dubii amestecul brutal şi fără nici o scuză al preşedintelui Traian Băsescu în dosarele DNA. Ceea ce am prezis, se întâmplă astăzi, când DNA a început urmărirea penală în cazul fostului ministru al Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi.

A existat în tot acest timp această aşteptare, această apariţie la „scenă deschisă” a şantajului ordinar, pe care metodele staliniste, de instrumentare a unui dosar penal nu le exclud, ci le folosesc pentru a prinde peştele cel mare. Oricum, Nelu Iordache, omul de casă portocalie, cel care a dominat afacerile PDL din vestul ţării, a fost sacrificat şi „strâns cu uşa” de DNA pentru a declara ceea ce Traian Băsescu, de exemplu, ar fi dorit să audă, potrivindu-se cu creaţia corală, pe care nu a ezitat să o compună în stil antic.

Suntem predispuşi spre o anume dramatizare a realităţii, plasarea ei într-un câmp minat cu tot felul de scenarii, cu tot felul de speculaţii, fără a le găsi o acoperire în argumente directe, de genul probelor indubitabile.

Rămânem plasaţi tot în galeria deducţiilor logice, ale unor fantezii dozate şi susţinute de ciudatele coincidenţe şi întâmplări greu de demonstrat, dar care „se leagă”, devin „fapte deductibile” din această înlănţuire de potriveli senzaţionale.

Ca un făcut, Traian Băsescu ne-a învăţat să ne comportăm aşa. Să fim nu numai suspicioşi şi bănuitori, dar şi agresivi în a ne susţine părerile. Partea previzibilă a viitorului gestionat de Traian Băsescu ţine de „nu e bine domnule chestor”, urmat aproape instantaneu, conform tradiţiei, de anchetele declanşate de procurorii DNA. Ce să înţeleagă românul de rând? Că este vorba doar de o simplă coincidenţă?! Oricum, prea desele astfel de „coincidenţe” au dat predictibilitate comportamentului băsescian, dar şi mişcărilor browniene ale procurorilor, presăraţi, asemenea firimiturilor de pâine, ca semne neinspirate pentru regăsirea drumului, la vremea întoarcerii acasă. O astfel de garanţie, fie vorba între noi, nu ar fi fost viabilă nici dacă în locul firmiturilor de pâine (presărate într-o ţară flămândă) ar fi fost presărate pietricele.

Totul se joacă „pe ultima carte”. Ultima carte pe care o are Traian Băsescu este aceeaşi cu care a reuşit, de aproape zece ani, să câştige toate partidele. Serviciile şi parte din procurorii rămaşi fideli preşedintelui fac jocurile în „resturile de afaceri” pe care Traian Băsescu este decis să le gestioneze. Vorbim despre influenţa pe care o mai are astăzi Traian Băsescu în Justiţia română, justiţie care nu este nici ea străină de metastaza corupţiei, cu care se confruntă parte din magistraţii de mare influenţă din instanţelor de judecată superioare, de la Curtea de Apel Bucureşti şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Cu cât bulibăşeala este mai mare, cu cât nu ai pe ce să-şi sprijini cu încredere pasul, cu atât degringolada şi lipsa de echilibru facilitează instabilitatea unui sistem ce se doreşte a fi aruncat în aer de prestaţia adversarului politic.

Victor Ponta identifică în persoana lui Traian Băsescu pe cel care face cel mai mare rău României, în timp ce Traian Băsescu vrea să demonstreze că la această oră corupţia a redevenit o politică guvernamentală. Acelaşi mesaj pe care chiriaşul de la Cotroceni l-a avut şi faţă de Adrian Năstase, atunci când striga în gura mare: „Corupţia a ajuns să fie politică de stat!”.