Sportul românesc este zguduit. Cea mai medaliată barcă din istoria canotajului a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016. Barca feminină de 8 plus 1 a României a ratat calificarea directă în finală, după seriile de la Mondiale desfășurate la Aiguebelette (Franța). Nici recalificările nu le-au salvat pe canotoarele noastre, care au terminat pe locul 3, iar în finală au mers doar primele două echipaje. Tricolorele se vor lupta pentru singurul loc calificant care a mai rămas pentru Rio la regata de la Lucerna. Se anunță o concurență acerbă, România urmând să înfrunte în Elveția, echipajele Chinei, Australiei și Germaniei! Este prima dată când România lipsește din finala Mondială în proba regină a canotajului. De asemenea, barca de 8 plus 1 a fost mereu în prim-plan și la Jocurile Olimpice, unde a cucerit trei medalii de aur, trei de argint și două de bronz.