Dr. Dana Jianu a fost aleasă noul președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică, în cadrul Adunării generale a Asociației Chirurgilor Plastici din România, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în Adunarea Generală a ACPR s-a adoptat un nou statut, adaptat cerințelor legislative moderne și, mai ales, la interesele chirurgilor plasticieni.
”Ani de zile, chirurgia plastică a fost văzută ca un lucru frivol, fiind cel mai adesea asociată doar cu imaginea, de cele mai multe ori nu foarte potrivită, a unor personaje publice. Scopul ACPR este de a arăta adevăratele beneficii pe care chirurgia plastică le poate aduce calității vieții pacienților, dar și de a asigura viitorul acestei specialități. Ne bucurăm că, în cadrul conferinței de la Murighiol, chirurgii rezidenți au luat contact în premieră cu spiritul de excelență al manifestărilor de acest gen. Să poți comunica direct cu oameni ca profesorii Pribaz sau Toledo este o ocazie specială”, a spus președintele ACPR, Dragoș Zamfirescu.
Asociația Chirurgilor Plastici din România a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Murighiol, pentru prima dată, o școală de vară pentru chirurgii rezidenți care au putut beneficia de prezentările unor medici chirurgi plasticieni de renume, precum dr. Julian J. Pribaz, profesor de chirurgie plastică la Harvard, și prof. Luiz S. Toledo, profesor al Societății Internaționale de Chirurgie Estetică și președintele științific al Societății de Chirurgie Plastică din Emiratele Arabe Unite.
Conferința de la Murighiol a beneficiat și de prezentările altor chirurgi plasticieni cu mare experiență: dr. Albert Wu (The Mount Sinai Hospital, New York), dr. Dan Georgescu (Diorama Biarritz, Franța) și dr. Mihail Climov (Harvard Medical School, USA).