Breaking News

Fostul șef al DGA Prahova și ofițerul BCCO Emanuel Saghel rămân în arest preventiv

Fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, și ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel, șef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești, rămân în arest preventiv în dosarul în care aceștia sunt acuzați de fapte de corupție.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a respins, luni, ca neîntemeiate cererile formulate de cei doi inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu ori cu cea a controlului judiciar.

De asemenea, instanța a admis propunerea DNA Ploiești de prelungire a măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, respectiv 27 de zile, față de Ispas și Saghel.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de inculpați în termen de 48 de ore de la comunicare.

Constantin Ispas și Emanuel Saghel au fost arestați preventiv în luna august, într-un dosar care vizează mai multe fapte de corupție în care mai este urmărit penal sub control judiciar și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu.

Potrivit DNA, Constantin Ispas este acuzat de luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar Adrian Rădulescu este urmărit penal pentru două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Totodată, ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel este acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.