Experții Comisiei Europene, aflați în misiune de evaluare a progreselor României în domeniul reformei justiției în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, s-au întâlnit joi cu reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii.Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, din partea CSM au participat la întâlnire Marius Tudose (președinte), Bogdan Gabor (vicepreședinte) și Gheorghe Muscalu (membru al Consiliului), precum și reprezentanți ai Ministerului Justiției.Reprezentanții CSM au prezentat progresele realizate în îndeplinirea rolului constituțional de garant al independenței justiției, colaborarea interinstituțională cu toți factorii de decizie în domeniul reformei judiciare, fiind subliniată buna colaborare între CSM, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, în special în coordonarea activității de pregătire a sistemului judiciar pentru implementarea noilor coduri și a Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar.De asemenea, au fost punctate măsurile esențiale luate pentru consolidarea, eficientizarea și creșterea transparenței sistemului judiciar, dar și pentru creșterea încrederii justițiabililor și a societății civile, în general, în justiție.”În contextul intensificării din ultima perioadă a atacurilor la adresa independenței sistemului judiciar român, independenței, imparțialității și reputației judecătorilor și procurorilor, experții Comisiei Europene au subliniat necesitatea de a se identifica și aplica măsuri pentru o apărare mai eficientă a acestora, inclusiv prin susținerea unor dezbateri publice cu reprezentanții celorlalte puteri în stat și mass-media”, se arată în comunicatul CSM.Au fost prezentate situația în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților și rezultatele analizei de etapă a impactului noilor coduri civile și penale asupra activității instanțelor și parchetelor, în special aspecte practice ale aplicării dispozițiilor din Codul de procedură civilă referitoare la procedura regularizării cererilor de chemare în judecată.Referitor la demersurile pentru continuarea reformei sistemului judiciar român, au fost menționate propunerile legislative în curs, în principal propunerile de modificare a legii privind statutul magistraților, având ca obiect adoptarea unor noi modalități de acces în profesia de judecător și procuror, vechimea în magistratură necesară pentru a promova în funcție, promovarea în funcții de conducere și procedurile de numire la nivel înalt, propuneri aflate în prezent în dezbaterea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor.Cea de a doua parte a întâlnirii, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Justiției, a fost dedicată discutării unor probleme de management în cadrul sistemului judiciar, Planului de acțiune privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 — 2010, măsurilor privind redesenarea hărții judiciare, statutului grefierilor din instanțe și parchete, trecerea unor atribuții jurisdicționale din competența magistraților în cea a grefierilor, situația cererilor de chemare în judecată repetitive dintre cetățeni și instituții ale administrației publice și punerea în executare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.La finalul întâlnirii, au fost subliniate principalele direcții de acțiune de îndeplinit în următoarea perioadă, acestea vizând apărarea independenței sistemului judiciar, creșterea gradului de integritate și responsabilitate, eficientizarea activității instanțelor și parchetelor, continuarea implicării active în reformarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.