Procurorii DIICOT din Neamț, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat 32 de percheziții domiciliare pe raza județelor Neamț, Bacău și Argeș, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale specializate în tăieri ilegale de arbori pe mari suprafețe.
Aceștia vor fi prezentați Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, ei fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, evaziune fiscală, tăiere de arbori fără drept și abuz în serviciu.
Procurorii susțin că, în perioada 2010-2015, membrii grupării au procedat în mod sistematic, în cadrul parcelelor pe care le-au exploatat în baza autorizațiilor emise de către Direcția Silvică Neamț, la tăierea ilicită a unui număr mai mare de arbori decât cel marcat, iar ulterior au transportat masa lemnoasă rezultată fără documente de însoțire, în baza unor avize false sau anulate ulterior, precum și la comercializarea materialului lemnos obținut.
Modalitatea specifică în care acționau membrii grupării era aceea de a participa în mod frecvent la licitațiile de atribuire a exploatărilor de masă lemnoasă de pe raza județului Neamț și de a oferi prețuri foarte mari, scopul fiind acela de a-și asigura în acest mod accesul în mod legal pe parcelele forestiere respective.
Ulterior, membrii grupării procedau atât la exploatarea materialului lemnos marcat în mod legal, cât și la tăierea unui număr important de arbori nemarcați, prejudiciile produse fondului forestier național în această modalitate fiind considerabile.
Ulterior, persoanele cercetate transportau materialului lemnos exploatat ilicit la diverși beneficiari, unele transporturi fiind efectuate cu avize de însoțire a materialului lemnos completate în mod fals sau care erau anulate ulterior la destinație, iar alte transporturi erau efectuate fără întocmirea vreunui document de însoțire.
Pentru a justifica proveniența materialului lemnos tăiat ilicit ori achiziționat de la persoane care au exploatat-o ilicit, membrii grupării au înregistrat în contabilitate documente fictive, emise de către societăți intermediare sau de societăți de tip fantomă.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.300.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză au fost ridicate sumele de 64.000 de euro, 50.000 de lei, 1.200 de dolari, 200 de lire sterline precum și importante cantități de material lemnos de proveniența ilicită.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Galați, Suceava și Pitești, precum și cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.