Direcția de Finanțe Publice Locale (DFPL) aduce la cunoștința ieșenilor că miercuri, 30 septembrie 2015, este scadenţa termenului de plată a celei de a doua tranșe pe anul curent a impozitelor și taxelor locale. Programul de încasare în numerar, cât și cu cardul este zilnic între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilei de joi, când acesta este între orele 8.30 – 18.30. Potrivit reprezentanților direcției, încasarea se realizează la casieriile unității, de la sediul central din bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt nr. 11-15, camera 3(corpul B, etajul I), camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Iaşi, cât şi la centrele de cartier situate în Iaşi astfel: Tătărași, str. Vasile Lupu nr. 82, tel. 0232/277.310; Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, tel. 0232/227.517; Păcurari, sos. Păcurari nr. 34, tel. 0232/276.787; Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, tel. 0232/253.160; Frumoasa, b-dul Poitiers nr. 22-26, tel. 0232/223.031; Serviciul de înmatriculări, eliberări permise şi paşapoarte, b-dul Primăverii nr. 36; Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi, șos. Națională nr. 43. Plata se poate efectua și electronic, după solicitarea unei parole de la Serviciul Informatizare din Primăria Municipiului Iași, camera 30, unde cei interesați vor fi informați asupra întregii proceduri. Solicitarea parolei se poate face și prin completarea unui formular la oricare din centrele de cartier, pe baza de CI/BI și, ulterior, se va primi prin email datele de contactare (utilizator și parolă). Persoanele fizice pot plăti și prin serviciul de acceptare a cardurilor la plată – comerțul electronic securizat denumit e.Comert sau prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plată (SNEP-Ghiseul.ro) online a taxelor și impozitelor, utilizând cardul bancar. De asemenea, plata se poate efectua și prin virament prin Trezoreria Municipiului Iași, beneficiar Municipiul Iași (persoană juridică de drept public, cod fiscal 4541580). Conturile deschise la Trezoreria operativa Iași, se găsesc pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Iași opțiunea ”Acte de interes public” ( tastându-se tastele CTRL+F, după care se dă căutare IBAN). Conturile de trezorerie în care se încasează principalele impozite sunt: RO77TREZ4062107020101XXX (impozit pe clădiri persoane fizice); RO24TREZ4062107020201XXX (impozit pe terenuri persoane fizice); RO96TREZ4062116020201XXX (impozit pe mijloacele de transport persoane fizice); RO27TREZ4062107020102XXX (impozit și taxa pe clădiri persoane juridice); RO71TREZ4062107020202XXX (impozit și taxa pe terenuri persoane juridice); RO46TREZ4062116020202XXX (impozit pe mijloacele de transport persoane juridice). Până la acest moment, din cele 244.184 de roluri (231.376 roluri persoane fizice – 95%; 12.808 roluri persoane juridice – 5%) înregistrate cu bunuri (roluri active) care nasc obligații de plată către bugetul local al municipiului Iași, s-au efectuat plăți la 172.364 de roluri (peste 70% din rolurile active), din care 133.618 roluri cu plăți integrale a datoriilor (peste 77% din rolurile cu plăți și 55% din rolurile active), structurate astfel: 127.424 roluri persoane fizice (95%) și 6.194 roluri persoane juridice (5%). ”Pentru plata cu întârziere se percep majorări de întârziere conform legii, de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale restante, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la inclusiv data plății. Pentru sumele neachitate în termen, organul fiscal este silit, conform legii, să procedeze la declanșarea executării prin comunicarea somației însoțită de titlu executoriu. În cazul în care nu se efectuează plata în termen de 30, respectiv 15 zile de la primirea acestora, se trece la măsurile efective de executare prin poprire, respectiv alte măsuri, în conformitate cu legislația în vigoare”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Iași. (E.M.)