Cel puțin 717 persoane au murit și cel puțin 805 au fost rănite în busculada produsă joi la Mina, în apropierea orașului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită, în cea mai gravă tragedie întâmplată în ultimii 25 de ani în timpul pelerinajului anual (Hajj), la care participă în aceste zile circa două milioane de oameni, transmit Reuters și AFP, citând cel mai recent bilanț anunțat de protecția civilă saudită.
Tragedia, care a avut loc lângă locul lapidării simbolice a lui Satan, s-a produs la impactul între marea de oameni care părăseau una dintre stele și mulțimea care venea în sens invers. Strada 204, unde s-a produs busculada, este una din cele două artere principale care duc de la Mina la Jamarat, locul unde pelerinii îl lapidează în mod ritual pe Satan, aruncând cu pietre în trei mari coloane. Mai mult de 200 de ambulanțe și 4.000 de salvatori au fost trimiși la fața locului pentru a-i ajuta pe răniți. Unii dintre aceștia au fost evacuați cu elicopterele. Ministrul saudit al sănătății, Khaled al-Faleh, a indicat drept cauză a busculadei de joi lipsa de disciplină a credincioșilor, care nu respectă indicațiile date de responsabilii pelerinajului. ‘Dacă pelerinii ar fi urmat instrucțiunile, am fi putut evita acest gen de accident’, a declarat ministrul la televiziunea publică El-Ekhbariya, după o deplasare la locul dramei. ‘Mulți pelerini se pun în mișcare fără a respecta orarele’ fixate de responsabili, a explicat oficialul, promițând o anchetă ‘rapidă și transparentă’. În schimb, Iranul a acuzat erori de securitate pentru busculada în care au murit și 43 de cetățeni iranieni. ‘Din motive pe care nu le cunoaștem’, un drum a fost închis în apropierea locului în care pelerinii treceau prin ritualul lapidării simbolice a lui Satan, a afirmat șeful organizației iraniene care se ocupă de organizarea pelerinajului. ‘Acest lucru a cauzat tragicul accident’, a adăugat Said Ohadi la televiziunea de stat iraniană. În 2006, cel puțin 346 de pelerini și-au pierdut viața într-o busculadă la Jamarat, iar în 1990, 1.426 au fost striviți într-un tunel lângă Mecca, ambele tragedii întâmplate în cursul Sărbătorii Sacrificiului, cea mai importantă a Islamului. Securitatea în timpul pelerinajului anual constituie un subiect sensibil politic pentru dinastia conducătoare saudită, care se prezintă în afara țării drept gardianul Islamului și custodele locurilor sfinte Mecca și Medina. În ultimii ani, guvernul a cheltuit miliarde de dolari pentru a moderniza și extinde infrastructura pentru pelerinaj și tehnologia de control al mulțimilor. Eforturile de creștere a securității la Jamarat au inclus mărirea celor trei coloane și construirea unui pod cu trei punți în jurul lor, pentru a extinde zona și mări numărul punctelor de intrare și de ieșire pentru pelerini. Peste 100.000 de polițiști și mii de camere video ajută la dispersarea grupurilor înainte de a atinge un grad de densitate periculos.