Afluxul de refugiați către vestul Europei via Balcani continuă să fie important vineri, la două zile după un summit european extraordinar privind gestionarea crizei imigrației, relatează AFP.
Circa 4.500 de persoane au sosit dinspre Ungaria la frontiera austriacă între miezul nopții și 04:30 GMT, potrivit poliției austriece.
Joi, 7.500 de migranți au ajuns la frontiera cu Austria, un număr considerabil mai mică față de 10.000 cât erau așteptați. Cea mai mare parte a migranților își continuă călătoria spre Germania.
Fluxul a scăzut ușor joi în Ungaria, unde 8.104 migranți au fost recenzați, după un record de 10.046 miercuri, a anunțat poliția ungară vineri. Acești refugiați vin aproape în exclusivitate din Croația, după ce Ungaria și-a sigilat frontiera cu Serbia la 15 septembrie.
Zagreb a indicat vineri că a înregistrat 8.500 de noi sosiri de migranți joi, ceea ce ridică la 55.000 numărul persoanelor care au tranzitat această țară de la acea dată.
Totuși, afluxul de migranți rămâne important la frontiera între Macedonia și Grecia, unde între 3.000 și 4.000 de persoane trec zilnic înainte de a merge în Serbia. Crucea Roșie sârbă a remarcat o creștere a sosirilor direct din Bulgaria, o rută mai puțin utilizată până acum.
Situația continua să fie tensionată vineri dimineață la frontiera croato-sârbă, în principal din cauza restricțiilor privind circulația vehiculelor sârbe, instituite de Zagreb în semn de protest față de facilitățile de tranzit acordate de Serbia migranților.
Subiectul este de asemenea în centrul unei dispute între Ungaria și Austria și urmează să fie abordat vineri, la Viena, de către cancelarul austriac Werner Fayman și premierul ungar Viktor Orban.