Proiectul SMURD în Republica Moldova va fi extins cu ajutorul României

pacientSmurdProiectul SMURD, inițiat anul trecut în Republica Moldova, va fi extins cu ajutorul României, subiectul fiind discutat zilele trecute de ministrul moldovean al sănătății Ruxanda Glavan și omologul său de la București, Nicolae Bănicioiu, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău, transmite luni agenția de presă IPN. ”Ceea ce ne dorim este să fortificăm capacitățile serviciului de asistență medicală urgentă. Am discutat posibilitatea alocării resurselor financiare pentru procurarea a peste 200 de ambulanțe de tip B și C, care sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății”, a declarat ministrul sănătății din Republica Moldova, Ruxanda Glavan. Ministrul moldovean a precizat că a analizat cu omologul său român oportunitățile pentru dezvoltarea proiectelor care sunt în curs, dar și posibilitatea alocării unor fonduri suplimentare pentru Institutul de Urgență. ”Am discutat despre crearea unei unități de primiri urgențe — un edificiu nou care va fi construit pe teritoriul Institutului. Aceasta urmează să aibă trei etaje, aproape o mie de metri pătrați pentru fiecare etaj, cu bloc operator nou și cu o sală pentru pacienții care se află după intervenții chirurgicale”, a explicat Ruxanda Glavan. Ministrul sănătății din România, Nicolae Bănicioiu, și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu autoritățile medicale de la Chișinău. ”În ceea ce privește partea de urgență, la acest capitol, România are o experiență destul de bună și recunoscută la nivel european și suntem bucuroși să împărtășim cu dumneavoastră tot ceea ce am reușit în acest domeniu. Cred că împreună putem îmbunătăți foarte mult gestiunea pacientului critic și confortul de tratament pentru cei care au nevoie de asistență medicală de urgență”, a afirmat Nicolae Bănicioiu. În același timp, ministrul român a semnalat că o problemă mare a pacienților din Republica Moldova care suferă de boli oncologice este lipsa posibilității de radioterapie în țară. ”După ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova (din 22 septembrie de la Neptun, n.red), ne-am întâlnit pentru a pune în aplicare ceea ce s-a stabilit acolo. (…) Încercăm împreună să dezvoltăm toate capabilitățile medicale, să îmbunătățim protocoalele terapeutice și accesul pacienților către tratamente de ultimă generație”, a subliniat Nicolae Bănicioiu. Ministrul român al sănătății s-a declarat încrezător că cele două ministere vor putea dezvolta cooperarea pe toate ariile terapeutice pe care le gestionează, inclusiv pe partea de schimb și formare profesională a medicilor.