Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că un miting asemănător celui organizat de PNL în ziua moțiunii de cenzură poate reprezenta un factor de presiune sau poate fi „un simplu joc de imagine”.
„Un miting de genul acesta poate să pună presiune, pentru că asta au (liberalii — n.r.) în intenție, să pună presiune sau este pur și simplu joc de imagine. Pentru că, vă spun cu toată sinceritatea, mulți de la ei au vorbit cu mulți colegi de-ai noștri, spunând că a fost o acțiune nepregătită, intempestivă. Nu cred foarte mult în inițiativa asta cu moțiunea de cenzură și mulți sunt supărați pe conducerea bicefală a acestui partid (n.r. — PNL), că i-au aruncat într-o aventură din care nu au niciun fel de câștig, nici politic, nici parlamentar”, a declarat Dragnea. Precizarea a fost făcută de liderul social-democrat ca urmare a unei întrebări pe acest subiect. PNL va organiza marți, când în Parlament se va dezbate și vota moțiunea de cenzură, un miting de protest față de Guvern în Parcul Izvor. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că liberalii fac apel atât la filialele partidului din apropierea Capitalei să participe, cât și la bucureșteni.