Rata şomajului a stagnat în august la 6,8%, în cazul bărbaţilor fiind mai mare cu 2,2 puncte decât în cel al femeilor, însă numărul şomerilor s-a redus cu 0,6% faţă de iulie, la 626.000 de persoane, din care cei cu vârstă între 25 şi 74 de ani reprezintă 77%, potrivit datelor INS.Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,8%, nivel identic atât cu cel din luna precedentă, cât şi cu cel înregistrat în august 2014, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).Numărul şomerilor cu vârste între 15 ani şi 74 de ani a fost estimat la 626.000 de persoane, în scădere de la 630.000 de şomeri în iulie, fiind mai redus şi faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a situat la 627.000 persoane.Din totalul acestora, cei cu vârste între 25 de ani şi 74 de ani reprezintă 77,1%.Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2,2 puncte procentuale pe cea a femeilor. Astfel, rata şomajului pentru bărbaţi a fost în august de 7,8%, iar cea pentru femei de 5,6%.Pentru persoanele între 25 şi 74 ani, rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru august, cu 6,6% la bărbaţi şi 4,4% la femei.