Breaking News

Incepe FITPTI!

Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pt Publicul Tînăr Iași (FITPTI), eveniment etichetat cu prestigiosul label „festival european” acordat de EFA  (Asociația Europeană a Festivalurilor), va avea loc în acest an între 4-9 octombrie. Prezenta ediție va avea drept focus „Tînărul artist român”. Directorul artistic al FITPTI, criticul de teatru Oltița Cîntec, precizează că „scopul prezentei ediții a FITPTI e să cartografieze sinoptic o realitate cu zonele ei forte și zonele ei slabe. Să identifice tendințe, să fie utilă celor care, cu siguranță, măcar o dată s-au întrebat «și acum, ce fac?». La un moment dat, cu toții ne-am aflat în acest punct. Fiecare trebuie să înceapă de undeva, are nevoie, mai ales la primii pași, de sprijin faptic. Preocuparea pentru soarta tinerilor echivalează cu girarea viitorului, iar investiția în ei înseamnă că ne interesează ce va fi.”

După un PROLOG spectaculos, susținut de Ada Milea și trupa Teatrului Național Cluj Napoca, cu Apolodor după Gellu Naum, 25 septembrie, pentru care sala mare a Teatrului Luceafărul s-a dovedit neîncăpătoare, iar aplauzele nu mai conteneau, sîmbătă, 3 octombrie, va fi ziua de showcase a Teatrului Luceafărul, organizatorul evenimentului. Vor fi susținute reprezentații cu cele mai noi și mai moderne producții ale trupei: ora 11, HANSEL SI GRETEL, un spectacol de storytelling și teatru de obiecte, iar seara, de la ora 17 și 19, premiera PISICA VERDE de Elise Wilk. Onorînd focusul festivalului, proiectul acestui spectacol pentru liceeni și studenți le-a fost încredințat tinerilor creatori Bobi Pricop, regizor asociat al FITPTI, și scenografei Irina Moscu.

În cifre, ediția a 8-a a FITPTI înseamnă 8 zile de spectacole de teatru, dans, umbre, pantomimă, 30 de spectacole susținute de peste 400 de artiști din 24 de companii teatrale din România (Teatrul Național Sibiu, Teatrul Nottara, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, ARPAS, Compania Hopa Trop, Teatrul Puck Cluj, Teatrul Gong Sibiu, Teatrul Colibri Craiova, Teatrul Gulliver Galați, Țăndărică București, Teatrul Excelsior București), și  alte 12 țări (Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Norvegia, Polonia, Marea Britanie, Portugalia, Croația).

Vor fi, de asemenea, 3 spectacole-lectură în premieră: Asparagus de Gianina Cărbunariu, Rumoare în ape de Marco Martinelli, și Pescărușul de Boris Akunin. Centenarul Kantor va însemna proiecția a 3 filme-înregistrare a specacolelor realizate de acest mare regizor care a marcat evoluția artelor în secolul trecut: Clasa moartă, Wielopole, Wielopole și Astăzi este ziua mea. Ateliere de improvizație pentru liceeni francofoni vor fi îndrumate de Laurent Vincent, de la Universitatea Paris 13, care va susține și o conferință – Improvizația teatrală, metodă de actorie. Nu vor lipsi lansările de carte. Printre alte titluri, va fi lansată prima antologie de piese de teatru românești contemporane traduse în limba germană, Machtspiele Neue Theaterstücke aus Rumänien (editor Irina Wolf, Theater der Zeit Berlin, seria Dialog). Un volum colectiv bilingv (română, engleză) a fost conceput de teatrologul Oltița Cîntec pentru a ilustra la nivel teoretic focusul FITPTI: Tînărul artist de teatru. Istorii  românești recente/The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories. Actorul Florin Piersic jr își va lansa volumul II din Opere cumplite.

Organizatorii au conceput și pentru acest an o serie foarte bogată, densă de evenimente,  o medie de 5 evenimente pe zi, ziua cea mai plină fiind joi, 8 octombrie, cînd publicul și specialiștii vor avea de ales între nu mai puțin de 8 evenimente. Informații detaliate se găsesc pe pagina web a Teatrului Luceafărul www.luceafarul-theatre.ro, pe conturile de facebook ale Teatrului și Festivalului. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Luceafărul (de marți pînă sîmbătă între 10-14 si 18-19, duminică 9-13, și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol), de la Stud Pass (Iulius Mall) și online www.bilet.ro. Prețul unui bilet întreg este 30 lei; elevii, studenții, pensionarii și somerii beneficiază de bilete cu 10 lei.

Program:
SÂMBĂTĂ, 3 octombrie
Showcase Teatrul „Luceafărul” Iași
Ora 11, sala mică: HANSEL ȘI GRETEL după Frații Grimm
Ora 17.00 și 19.00 sala mare: PISICA VERDE de Elise Wilk– premieră (60 min, 14+)

DUMINICĂ, 4 octombrie

Ora 10.00 sala mică – Compania Hopa Trop București: HARAP ALB (45 de minute, 4+)
Ora 11.30 sala mare – Teatrul PUCK Cluj: RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ (55 min, 4+)
Ora 19.00 sala mare – Teatrul Național Sibiu: ANTISOCIAL. Spectacol pentru tineret, 60 min
Ora 20.00 foyer, lansare carte ION CREANGĂ ÎN LUMINILE RAMPEI
Ora 20.30 esplanada teatrului – spectacol de videomapping şi lasere (realizator videoartist Andrei Cozlac); live streaming

LUNI, 5 octombrie

Ora 9.30 și 11.30 sala mică – Teatrul Național pentru Publicul Tânăr Mannheim Germania: SUPRAFAȚA OBRAZNICĂ (Public peste 2 ani, 45 min)
Ora 11.00 sala mare –Teatrul Țăndărică București: MICUL PRINȚ după Antoine de Saint-Exupéry
Ora 12.00 sala Studio UAGE: CENTENAR Tadeusz Kantor CLASA MOARTĂ (proiecție film) (1 h 12 min)
Ora 19.00 sala mare – Teatrul Nottara Bucureşti: VESTUL SINGURATIC de Martin McDonagh (3 h (cu pauză))
Nerecomandat spectatorilor sub 16 ani, conține limbaj licențios

MARŢI, 6 octombrie

Ora 10.00 sala mică – Teatrul Colibri Craiova: PRINȚUL BROASCĂ (50 min)
Ora 10.00 Grădinița Hansel și Gretel – Teatrul Național pentru Publicul Tânăr Mannheim Germania: SUPRAFAȚA OBRAZNICĂ
Ora 11.00 sala mare – Compania Antonio Panzuto Italia: OPERA FRIGIDER (Spectacol nonverbal, 40 min)
Ora 12.00 sala Studio UAGE: CENTENAR Tadeusz Kantor WIELOPOLE, WIELOPOLE (proiecție film)
Ora 18.00 foyer- lansare carte Florin Piersic Jr OPERE CUMPLITE vol II (Editura Humanitas)
Ora 19.00 sala mare – Teatrul Comedie, ARPAS București: IBSEN INCORPORATED

MIERCURI, 7 octombrie

Ora 9.30 şi 11.30, sala mică – KOEKLA Poppen Theatre Olanda: BIM, CÂRTIȚA CEA MICĂ  (50 min, 4+)
Ora 11.00 sala mare – Teatrul Gulliver Galați : MICA SIRENĂ (3+, 50 min)
Ora 12.00 sala Studio UAGE: CENTENAR Tadeusz Kantor ASTĂZI ESTE ZIUA MEA (proiecție film) (1h 20 min)
Ora 20.00 Teatru Fix – Teatrul Național Timișoara: PAGANINI NU MAI LOCUIEȘTE AICI de Carmen Dominte (1h 15 min)

JOI, 8 octombrie

Ora 9.30 şi 11.30 sala mică – Finger and Thumb Theatre Marea Britanie : MINIFABULE (3+, 45 min)
Partener: British Council Iași
Ora 11.00 sala mare – Teatrul Gong Sibiu: HARAP ALB (60 min, 4+)
Ora 15-16.30 și 17-18.30, Galeria Benjamin Fondane, Institutul Francez: Laurent Vincent (Franța) Atelier de improvizație pentru tineri
Ora 19.00 sala mare – Teatrul Excelsior București: HISTORY BOYS.Povești cu parfum de liceu de Alan Bennett (14+, 2h 45min) (cu pauză)
Ora 20.00 Teatru FIX – Odeon, ARPAS București : EU. O CASĂ DE PĂPUȘI

VINERI, 9 octombrie

Ora 9.30 și 11.30, sala mică – SAS Marionetas Portugalia: ETC…
Spectacol nonverbal, 6+, 50 min
Ora 11.00 sala mare – Teatrul Scena Gorica Croația: Poveste nespusă
5+, spectacol fără cuvinte
Ora 12.00 sala mica – „Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente” – dezbatere și lansare de carte
Ora 17.00 – Galeria Benjamin Fondane, Institutul Francez: „Improvizația teatrală, metodă de actorie” (conferinţă Laurent Vincent)
Ora 19.00 sala mare – Teatrul Național București : ActOrchestra
Spectacol de muzică și pantomimă pentru tineret, 1h 10 min
Ora 20.30 esplanada teatrului – spectacol de videomapping şi lasere (realizator videoartist Andrei Cozlac)