Îmbătrânirea infrastructurii energetice și volatilitatea prețurilor la combustibilii fosili constituie o parte dintre provocările cu care se confruntă România, a declarat, luni, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, într-o conferință pe teme energetice. „Ministerul Energiei este implicat în procesul de elaborare a unei strategii în domeniul energetic. Dorim ca pe viitor să ne bazăm pe un mix energetic complex: hidro, nuclear, cărbune, petrol gaze, energie regenerabilă. Politica noastră energetică să fie bazată pe conceptele de securitate și de independență energetică. România are parte de noi provocări: creșterea dependenței energetice față de țări din afara UE, volatilitatea prețurilor combustibililor fosili, îmbătrânirea infrastructurii energetice — atât centrale electrice, cât și rețele—, precum și îngrijorarea față de consecințele încălzirii globale. Înseamnă necesitatea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon”, a spus Gerea. El a precizat că autoritățile doresc asigurarea unor prețuri accesibile la energie și protejarea consumatorilor. „Privim întreaga dezvoltare a sectorului energetic la nivel macroeconomic și ținem cont de faptul că prețul energiei influențează competitivitatea industriei, locurile de muncă, investițiile locale și veniturile la bugetul de stat. Dorim să asigurăm prețuri accesibile la energie și să protejăm consumatorii. Urmărim investiții strategice în proiecte energetice ce pot revitaliza industria românească, cum ar fi Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, construirea unei termocentrale cu o capacitate de 600 de MW în Oltenia, redresarea sectorului producției energiei pe bază de cărbune și modernizarea minelor și dezvoltarea interconectărilor cu statele vecine, crearea premiselor pentru expansiunea companiilor energetice românești pe piețele externe”, a afirmat ministrul. Potrivit acestuia, România are nevoie de energie regenerabilă, în special de biomasă și bioenergie. „În tot acest context susținem că avem nevoie de energie regenerabilă, în special de biomasă și bionenergie, însă ne propunem să atingem și să menținem acel echilibru benefic între investitorii din cadrul sectorului energiei regenerabile, consumatorii casnici și sectoarele industriale consumatoare de energie”, a subliniat Gerea. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Asociația Regională a Reglementatorilor în domeniul Energiei (ERRA) au organizat, în perioada 5 — 7 octombrie, la București, cea de a XIV-a ediție a Conferinței cu tema „Investiții și reglementare în domeniul energiei”