Trei preoţi suspendaţi, după arestarea în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie

moaste-haralambieTrei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce au fost arestaţi în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire. Patriarhia Română a fost anunţată de autorităţile elene, prin intermediul Mitropoliei de Kalavrita – Grecia, că trei preoţi români au fost arestaţi.”Cei trei preoţi cercetaţi de autorităţile elene, care fac parte din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, au fost suspendaţi din slujirea preoţească până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei. Această decizie este în conformitate cu articolul 63, aliniatul 2, din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. La revenirea în ţară, situaţia celor trei preoţi va fi cercetată de autorităţile bisericeşti competente„, a arătat Patriarhia Română, într-un comunicat de presă transmis joi agenţiei MEDIAFAX.Cei trei preoţi, din Satu Mare, erau, cu un grup de aproximativ 40 de persoane, în pelerinaj în Grecia, organizat de o firmă din Deva, potrivit unor surse oficiale. Ajunşi la Mănăstirea Mega Spileo, cei trei preoţi, împreună cu o altă persoană, au furat mâna Sfântului Haralambie, fiind prinşi şi, ulterior, arestaţi, au precizat sursele citate.Mănăstirea Mega Spileo este într-o peşteră, aflată la o distanţă de zece kilometri de oraşul grecesc Kalavrita.