Primăria municipiului Iași va semna în zilele următoare contractul privind restaurarea și consolidarea unuia dintre cele mai vechi monumente din oraș, este vorba despre monumentul ”Crucea lui Ferentz”, situate în cartierul Nicolina I. După cum a anunțat primarul interiamar Mihai Chiirca, licitația pentru executarea lucrărilor de restaurare și consolidare a acestui monument au fost câștigate de SC Construcții Unu SA, pentru suma de 279.000 de lei, fără TVA. Potrivit proiectului tehnic, investiția urmează să fie finalizată în termen de opt luni de la data semnării contractului. Monumentul din piatră ”Crucea lui Ferentz”, din cartierul Nicolina I, datează din anul 1716, acesta fiind distrus în urma unui act de vandalism, crucea pierzând astfel un braţ. Restaurarea se va axa pe refacerea crucii de piatră şi a inscripţiilor, precum și a întregii zone adiacente. Monumentul a fost ridicat din porunca domnitorului Mihail Racoviţă, pentru a marca bătălia de la poalele Cetăţuii, din ianuarie 1716. În perioada războiului austriaco-turc, trupele austriece, conduse de căpitanul Francois (Ferentz) Ernau, au intrat în Iaşi pentru a-l detrona pe Mihail Racoviţă. Retras în Mănăstirea Cetăţuia, domnitorul moldovean a cerut sprijinul tătarilor, cu ajutorul cărora a reuşit să-i învingă pe austrieci. Soldaţii inamici care nu au pierit în timpul bătăliei au fost executaţi zilele următoare, împreună cu boierii care au sprijinit detronarea. Pentru a marca victoria, Mihail Racoviţă a cerut îngroparea trupurilor şi ridicarea unei cruci de piatră pe care a fost înscrisă întreaga întâmplare. (E.M.)