Poșta Română este cel mai mare angajator din economia românească, dar trebuie să devină un angajator profitabil pe termen lung și să genereze siguranță salariaților și clienților, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Poștei. ‘În ultimul an, compania a accelerat mai multe proiecte care să acopere segmente de piață generatoare de profit, în contextul unui declin natural al poștei tradiționale. Acestea nu pot fi implementate rapid și eficient în condițiile unei lipse acute a investițiilor în ultimii 10 ani, în special în tehnologie. În acest moment, Poșta Română este obligată să dezvolte produse și servicii performante, simultan cu implementarea unui sistem informatic nou și cu modernizarea unităților poștale. Sarcina este una dificilă și necesită un nivel confortabil de capitalizare. Pe de altă parte, acest capital trebuie atras în cele mai avantajoase condiții pentru companie și trebuie să învățăm din procesele eșuate, dar și din cele de succes ale altor operatori. Poșta Română nu este un elefant bătrân căruia trebuie ‘să-i fie curmată suferința’ așa cum unii, mai grăbiți, susțin. Poșta Română este o companie care, în ciuda multor decizii proaste luate de-a lungul timpului, a lipsei de interes și a unui management, de prea multe ori, ineficient, mai are multe de spus’, a arătat directorul general al instituției. În data de 9 octombrie 1874, la Berna, un număr de 22 de țări au semnat actul de constituire a Uniunii Poștale Universale (UPU). România a fost una dintre ele, în condițiile în care Poșta Română exista deja de 12 ani. Guvernul a decis, la sfârșitul anului 2012, demararea procedurii de privatizare a Poștei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acțiuni a creanțelor statului față de companie. În luna septembrie a acestui an, Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ a anunțat că procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat în contextul în care operatorul poștal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiunile Companiei Naționale ‘Poșta Română’ până la data-limită de 15 septembrie. Poșta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania țintește menținerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiții, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua și în 2016. Compania este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%. Poșta Română deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.