Președintele Comisiei Electorale Centrale a PSD, Florin Iordache, a anunțat că la scrutinul intern de duminică au participat 435.172 de membri de partid din totalul de 535.699, adică 81,23%. „S-au evidențiat județele Olt, Teleorman, Maramureș, Ialomița, Gorj, Galați, Dolj, iar județele în care a fost o prezență mai slabă au fost Bacău, Cluj, Vâlcea. În această seară vom centraliza din aceste voturi câte s-au exprimat cu ‘da’ câte cu ‘nu’ și câte au fost nule, iar dimineață vom avea probabil rezultatele finale. La București am avut o prezență foarte bună, aproximativ de 85%, iar din Diaspora și Republica Moldova au votat 1.600 de colegi, adică 70 %”, a spus Iordache. El a adăugat că în Comitetul Executiv Național, dar și la congres cei care au avut rezultate bune la vot probabil că vor dori să candideze pentru funcțiile de conducere din partid.