Extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile emise în perioada 1-30 septembrie va fi organizată duminică, 18 octombrie, de la ora 17:20, în studioul TV al Loteriei Române, iar dacă vor fi mai mult de 100 de câştigători va avea loc o nouă extragere ulterior.Fondul de premiere rămâne de un milion de lei, care se va împărţi la maxim 100 de câştigători.În prima etapă a extragerii de duminică va fi extrasă o bilă pentru determinarea zilei bonurilor câştigătoare, iar în a doua vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a plătit miercuri premiile acordate după extragerea Loteriei bonurilor fiscale emise în iunie, cei patru câştigători primind câte 210.096 lei (250.000 brut).Câştigătorii sunt din Bucureşti, Timiş, Prahova şi Bacău.La extragere au fost desemnate câştigătoare bonurile cu valori de 509 lei emise la 1 iunie, fondul de premiere fiind de un milion de lei.Pentru extragerea din 16 august, aferentă bonurilor din iuliem au fost depuse 15 cereri de revendicare în termenul de 30 de zile, iar pentru cea organizată pe 20 septembrie au fost primite 33 cereri de revendicare până la 15 octombrie.