Lucian Dan Teodorovici, la Wrocław: Când scriu o carte, trebuie să mă simt îndrăgostit de ceva

Lucian Dan Teodorovici a declarat, vineri seară, la o întâlnire a scriitorilor selectaţi în etapa finală a Premiului Literar al Europei Centrale Angelus din Polonia cu cititorii pasionaţi de literatură, că, în momentul în care scrie o carte, trebuie să se simtă îndrăgostit de ceva.Lucian Dan Teodorovici se numără printre finaliştii Premiului Literar al Europei Centrale Angelus – cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba poloneză -, cu romanul „Matei Brunul”, care a apărut la editura Polirom, în 2011 şi 2014, fiind disponibil şi în ediţie digitală.Ceilalţi şase scriitori selectaţi în etapa finală sunt Jacek Dehnel (Polonia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Drago Jančar (Slovenia), Olga Tokarczuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia) şi Serhij Żadan (Ucraina).Totodată, Lucian Dan Teodorovici a obţinut premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska” la gala trofeului literar al Europei Centrale Angelus din Polonia, pentru romanul „Matei Brunul”. Această distincţie a fost creată în 2013, în anul morţii poetei şi disidentei ruse şi preşedintă a juriului premiului Angelus, şi a fost câştigată de autorul român în urma voturilor online. La întâlnirea cu cititorii, care a avut loc vineri seară, într-o librărie din Wrocław, au participat doar o parte din scriitorii nominalizaţi: Jacek Dehnel, din Polonia, Drago Jančar, din Slovenia, Olga Tokarczuk, din Polonia, şi Lucian Dan Teodorovici, din România.Scriitorii au vorbit despre publicul lor, despre cărţile nominalizate la premiul Angelus 2015, despre literatura din Europa, dar au citit şi fragmente din volumele lor.”Mie, personal, mi se pare nu tocmai firesc să vorbim despre noi înşine ca fiind central europeni, est europeni şi nu altceva decât europeni. Eu vin din România, iar, venind din România, să ştiţi că întrebarea asta ar putea părea nepotrivită, pentru că, în România, noi înşine încă avem dorinţa asta de a fi consideraţi central-europeni, pentru că cei mai mulţi se referă la noi ca la marginea Europei, estul Europei, estul extrem al Europei. S-a vorbit chiar şi de un soi de complex în România faţă de restul Europei, care nu cred că e neapărat justificat doar prin situaţia materială, care, în mod cert, diferă. E un complex nejustificat pentru că Europa Centrală, Europa de Est, are, prin istoria ei – de care nu trebuie să ne bucurăm foarte mult, dar despre care trebuie să vorbim şi la care trebuie să fim atenţi -, foarte multe lucruri de oferit, lucruri originale. Eu, în momentul în care citesc o carte scrisă de un est-european, fără să mă uit la titlu, o să ştiu că este scrisă de un est-european. Când văd un film, simt că este vorba de un film central sau est-european, pentru că există ceva care ne defineşte şi ne uneşte în felul ăsta„, a declarat Lucian Dan Teodorovici, la întâlnirea cu cititorii.Cât despre cititorii fiecărui autor, întrebaţi fiind dacă s-a întâmplat ca aceştia să perceapă diferit opera lor, scriitorii nominalizaţi la premiul Angelus 2015 au avut multe poveşti de împărtăşit cu publicul. De exemplu, Jacek Dehnel a spus că cititorii sunt foarte diferiţi, afirmând că sunt multe anecdote cum că scriitorii nu nimeresc gusturile publicului.În schimb, Olga Tokarczuk a schiţat patru categorii de cititori, pe care le-a identificat în urma celui mai recent roman al său. Pe de-o parte, spune autoarea, există cititorii care deschid cartea cu încredere şi, la sfârşit, se simt împliniţi. Pe de altă parte, sunt cei care tot timpul au ceva de reproşat, mai sunt aceia care spun că evenimentele nu s-au petrecut aşa cum autorul le prezintă în carte, documentarea nefiind cea corectă, şi, în cele din urmă, există categoria cititorilor care pun întrebări jenante.Prezent la eveniment, Drago Jančar a spus că şi-ar dori să aibă un cititor care chiar să îi citească volumele. Făcându-i un portret, acesta a spus că şi-ar dori să fie o femeie care să plângă după ce citeşte cartea lui.Pe de altă parte, Lucian Dan Teodorovici a declarat că se numără printre acei scriitori cărora le este foarte greu să discute despre ei înşişi, nu ştie care îi sunt cititorii, dar se bucură foarte mult în momentul în care are reacţii de la ei.”Mi s-a întâmplat să-mi scrie unii cititori – în ultima vreme pe Facebook – să-mi spună «Da’ de ce l-ai omorât pe un anumit personaj în carte?», eu să fiu consternat, pentru că ştiam că acel personaj trăieşte, dar, pentru că îi respect cititorului dreptul să înţeleagă absolut orice din cărţile pe care le scriu, nu i-am răspuns şi nu l-am corectat, l-am lăsat să recitească, poate, cartea respectivă şi să vadă că, totuşi, trăia personajul cu pricina. Nu ştiu care îmi sunt cititorii, e foarte greu să vezi, mai ales pe o piaţă de carte cum e cea românească, e o piaţă de carte destul de redusă, e foarte greu să ai un profil de cititor, şi asta o spun şi în calitate de editor, şi în calitate de scriitor. E foarte greu pentru că, mai ales în ultima vreme, modele literare se schimbă atât de des, încât mi s-a întâmplat să primesc zece manuscrise, de exemplu, pe o temă care a făcut furori în urmă cu un an şi ceva în literatura română şi care era complet depăşită după un an şi ceva”, a spus Lucian Dan Teodorovici.La întâlnirea de vineri seară, fiecare scriitor a vorbit despre cartea nominalizată la premiul Angelus şi a citit fragmente din carte. Întrebat de ce a ales un obiect atât de simplist, precum o marionetă, pentru a vorbi despre o perioadă neplăcută din România, şi i-a dat un rol atât de important, Lucian Dan Teodorovici a afirmat că nu şi-a dorit să scrie o carte despre manipulare, în care marioneta să aibă rol principal.”În ceea ce mă priveşte, eu nu am vrut să scriu o carte despre manipulare. Aici este simbolul direct al marionetei şi nu asta a fost miza principală a cărţii. Marioneta mi-a folosit din foarte multe puncte de vedere, iar cine citeşte cartea ştie că în niciun caz nu am dus spre marionetă pentru a sublinia faptul că personajul meu este manipulat (…), ci vorbesc despre altceva, despre memorie, despre scena pe care se desfăşoară acel spectacol grotesc şi îngrozitor al anilor ’50 din România, vorbesc, în acelaşi timp, despre modul cum în spatele scenei se creează un spectacol de teatru. Aveam nevoie de marionetă, pentru că aveam nevoie să mă introducă, prin personajul narator, în lumea teatrului. Şi aveam nevoie de marionetă pentru că eu, în general, când scriu o carte – o să sune destul de pompos lucrul acesta -, trebuie să mă simt îndrăgostit de ceva, şi eu mă simt îndrăgostit de marionete în viaţa de zi cu zi. Am avut nevoie de marionetă şi pentru mine, ca scriitor, pentru că, prin marionetă, am putut să creez şi altceva, decât, pur şi simplu, să recreez acea perioadă istorică, am putut să creez şi ceva mult mai aprope de ceea ce mă defineşte pe mine”, a spus Lucian Dan Teodorovici.