Forţele ruse de securitate au ucis sâmbătă un militant suspectat de legături cu Statul Islamic (SI), în republica Daghestan, în Caucazul de Nord, a anunţat Comisia pentru luptă împotriva terorismului (NAK) din cadrul Guvernului, potrivit agenţiilor ruse de presă, relatează Reuters online.Forţe speciale şi de poliţie l-au localizat pe Abdula Nustafaev într-o casă din satul Ghimrî, unde a fost ucis pentru că a refuzat să se predea şi a deschis focul, potrivit Interfax.Potrivit NAK, care coordonează operaţiunile antiteriste, Nustafaev s-ar fi aflat în spatele unei explozii la centrala electrică de la Irganaiskaia, în Daghestan, în 2010 şi ar fi fost implicat în numeroase atentate vizând forţe de ordine şi civili.El a jurat credinţă SI în 2015, a adăugat Comisia. Rusia depune eforturi să reprime o insurgenţă islamică tot mai activă în Caucazul de Nord, o regiune în care numeroşi rebeli au jurat credinţă SI.