Guvernul a aprobat marți, printr-o ordonanță de urgență, devansarea cu un an a reducerii impozitului pentru veniturile din dividende, reducerea TVA pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații, precum și introducerea unui sistem de impozitare diferențiat pentru microîntreprinderi, informează un comunicat al Executivului remis AGERPRES. Potrivit actului normativ, începând de anul viitor se va extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 9% și pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură. Guvernul a decis de asemenea ca reducerea cotei de impozitare de la 16% la 5% aplicabilă dividendelor distribuite persoanelor române, fizice și juridice, precum și dividendelor obținute, din România, de persoane nerezidente, să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016. „Măsura are în vedere creșterea investițiilor și favorizarea dezvoltării societăților de tip holding, încurajarea păstrării în țară a capitalului românesc, dinamizarea procesului de repatriere a capitalului românesc, încurajând, totodată, restructurarea societăților comerciale în scopul adaptării lor la exigențele mediului economic și financiar, național și european, aflat în continuă schimbare”, explică Executivul. O altă măsură inclusă în aceeași ordonanță de urgență vizează impozitarea microîntreprinderilor. Astfel, se majorează plafonul de încadrare în categoria „microîntreprindere” de la 65.000 euro la 100.000 euro cifră de afaceri pe an fiscal și se introduce un sistem de cote de impozitare diferențiate, în funcție de numărul de salariați, între 1% și 3%: 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariați, inclusiv; 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat și 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariați.