Breaking News

Testamentul olograf al lui Avram Iancu va fi predat Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj

Testamentul olograf al lui Avram Iancu, aflat în prezent în posesia familiei Rațiu, va fi predat în data de 6 noiembrie Bibliotecii Central Universitare ‘Lucian Blaga’ din Cluj. Potrivit unui comunicat transmis de directorul BCU, Doru Radosav, predarea în custodie a importantului document va fi făcută de către Ratiu Family Charitable Foundation. Testamentul lui Avram Iancu, redactat la 1850, a fost predat de către acesta canonicului Basiliu Rațiu de la Episcopia Greco-Catolică din Blaj, acesta fiind un strămoș al familiei Rațiu. ‘Transmis generațional, acest testament a ajuns în posesia lui Ion Rațiu, candidat la președinția României în anii 1990, fiind păstrat ca o piesă de mare valoare documentară și în egală măsură, cu o puternică valoare simbolică’, se arată în comunicatul citat. Testamentul a fost păstrat de către familia Rațiu, care este considerată de istorici o exponentă a familiei românești transilvănene ‘dedicată idealurilor naționale și de unitate politică a românilor’. Predarea documentului va fi făcută de fiul cel mare al lui Ioan Rațiu, Indrei. Biblioteca Centrală Universitară ‘Lucian Blaga’ va organiza special pentru acest eveniment o expoziție, care va avea ca piesă centrală Testamentul olograf al lui Avram Iancu, care va fi astfel expus pentru a fi văzut de public. Expoziția va fi deschisă la sediul instituției, aflat în Cluj-Napoca.