România ocupă, în 2015, locul 37 din 189 de țări în clasamentul „Doing Business 2016” elaborat de Banca Mondială, cu un punctaj total de 73,78 puncte. Deși scorul general înregistrat de România în acest an este cu 0,19 puncte mai mare decât cel de 73,59 puncte înregistrat anul trecut, România a rămas în continuare pe locul 37 în acest clasament anual realizat de Banca Mondială. Raportul instituției financiare internaționale analizează 189 de economii pe baza a 11 criterii precum demararea unei afaceri, obținerea unui credit, accesul la rețeaua de electricitate și tranzacțiile transfrontaliere. Raportul nu acoperă însă domenii precum securitatea, stabilitatea macroeconomică sau corupția. România devansează în acest clasament țări precum Bulgaria, locul 38, Ungaria, locul 42, Belgia, locul 43, Italia, locul 45, sau Turcia, locul 55, dar se situează în urma unor țări precum Cehia, locul 36, Japonia, locul 34, Slovenia și Slovacia, ambele la egalitate pe locul 29. Potrivit Băncii Mondiale, în ceea ce privește demararea unei afaceri, România se află pe locul 45 din 189 de țări, cu opt locuri mai jos decât în 2014. Conform indicatorilor din raportul ‘Doing Business’, în România este nevoie de 8 zile și de îndeplinirea a cinci proceduri pentru deschiderea unei afaceri.
Raportul ‘Doing Business 2016’ susține că România a făcut progrese la capitolul plata taxelor prin reducerea contribuțiilor sociale pentru companii și a contribuțiilor la fondul de risc. În ceea ce privește respectarea contractelor, România a făcut progrese prin transferul unor responsabilități de la tribunal către executorul judecătoresc, și a facilitat obținerea de informații de către executorul judecătoresc de la terțele părți. În ceea ce privește rezolvarea insolvențelor, România a făcut progrese prin introducerea de limite de timp pentru perioada de observarea precum și pentru implementarea planului de reorganizare, prin clarificarea regulilor cu privire la prioritatea la plată a solicitărilor creditorilor. Din cele 189 de țări analizate de Banca Mondială, Singapore ocupă prima poziție în ierarhia statelor unde este cel mai ușor să faci afaceri, urmat de Noua Zeelandă și Danemarca. Din Europa, cel mai bine clasate sunt Danemarca (3), Marea Britanie (6), Suedia (8), Norvegia (9) și Finlanda 10). Pe ultimele locuri ale clasamentului se află trei țări africane (Sudanul de Sud, Eritreea și Libia).