Guvernul acoperă pagube generate de inundaţii în Galaţi, dar nu vrea să încurajeze lipsa asigurărilor

inundatiiGuvernul va acoperi pagubele rezultate în urma recentelor inundaţii din Galaţi, estimate într-o primă fază la 27 milioane lei, dar acest gest nu reprezintă un semnal de încurajare a proprietarilor pentru a nu-şi încheia asigurarea obligatorie a imobilelor, a declarat premierul Victor Ponta.El a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi, în forma în care au nevoie autorităţile locale – materiale de construcţii sau alte bunuri – vor ajunge cât mai repede la sinistraţi.Premierul a arătat însă în acelaşi timp că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte. Persoanele afectate de inundaţiile produse recent în judeţul Galaţi vor primi ajutoare financiare în sumă totală de 27 milioane lei, familiile celor nouă persoane decedate urmând să primească un ajutor de câte 5.000 lei, conform unor hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern.Sumele au fost alocate din Fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului şi vor fi transmise Consiliului Judeţean Galaţi