Ion Țiriac a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bogat român, în cea de-a XIV-a ediție a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de euro, suma totală a averilor antreprenorilor din top fiind de 20,8 miliarde euro. Dacă Ion Țiriac și-a păstrat poziția de anul trecut, în cazul primilor zece milionari din clasament au avut loc schimbări majore. Ioan Niculae a pierdut locul secund în favoarea fraților Adrian și Dragoș Pavăl, doi antreprenori care s-au impus pe o piață în care investitorii străini au raportat pierderi. O altă evoluție importantă s-a înregistrat în cazul lui Iulian Dascălu, care a urcat cinci poziții în clasament. După șapte ani de când a deținut prima poziție în clasament, George Becali a reușit să revină între primii 10 cei mai bogați români, cu toate că averea i s-a redus de la 300-350 milioane de euro, cât avea în ediția anterioară, la 270-300 milioane de euro în acest an. O scădere s-a înregistrat și în cazul averilor însumate ale celor mai bogați 300 de antreprenori români, după ce, în ediția de anul trecut, averea cumulată a crescut cu peste 4%. Astfel, în acest an, suma totală a averilor a ajuns la 20,8 miliarde de euro, cu 7,5% mai mică decât valoarea din ediția anterioară a clasamentului. Totuși, în cazul pragului minim al averii pentru ocuparea unui loc în „Top 300 Cei mai Bogați Români’ s-a înregistrat o creștere. Dacă anul trecut acest nivel se situa la 14-15 milioane de euro, în ediția de anul acesta pragul a urcat la 16-18 milioane de euro. „Spre deosebire de anii trecuți, din ce în ce mai multe afaceri sunt făcute în familie, motiv pentru care numărul familiilor de milionari prezente în Top 300 a crescut de la 53, în 2014, la 67 în ediția actuală a topului’, declară Ciprian Mailat, redactor-șef al revistei Capital și coordonator al Top 300. Cei mai mulți milionari se regăsesc în regiunea București-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro față de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune. Potrivit realizatorilor topului, un portret de milionar din Top 300 ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuiește în București și are o avere medie de 69,3 milioane de euro. Domeniile în care business-urile antreprenorilor au înregistrat creșteri sunt industria, agricultura, imobiliarele și, mai nou, turismul, unde mai mulți milionari au investit, în ultimii ani, în construcția de hoteluri noi sau modernizarea și dotarea la standarde internaționale a celor existente. Primele zece poziții din ‘Top 300 Cei mai Bogați Români’ sunt: Ion Țiriac, cu o avere de 1,5 miliarde de euro (1,2 — 1,3 miliarde euro în 2014), Dragoș și Adrian Pavăl, cu 850 — 900 milioane de euro (650 milioane de euro în 2014), Ioan Niculae, cu 750 — 800 milioane de euro (în ediția anterioară ocupa locul 2, cu o avere cuprinsă între 1 și 1,1 miliarde euro), Zoltan Teszari, cu 480 — 500 milioane de euro (patronul RCS&RDS avea o avere de 530 — 560 milioane de euro în 2014), Iulian Dascălu, cu 430 — 450 milioane de euro (proprietarul Iulius Group se afla pe locul 10, cu o avere de 400 — 420 milioane euro), Gabriel Comănescu, cu 350 — 380 milioane de euro (anul trecut ocupa poziția a 4-a în clasament, cu o avere de 600 — 620 milioane de euro), Marius și Emil Cristescu, cu 330 — 350 milioane de euro (cei doi frați aveau în 2014 o avere de 410 — 420 milioane de euro), Gabriel Popoviciu, cu 330 — 350 milioane de euro (în 2014, pe locul 14, cu o avere de 310 — 330 milioane de euro), Liviu Tudor, cu 300 — 310 milioane de euro (250 — 260 milioane de euro în 2014, locul 16) și George Becali, cu 270 — 300 milioane de euro (o avere de 300 — 350 milioane de euro în 2014, locul 13). Capital ‘Top 300 Cei mai Bogați Români’ este disponibil la chioșcurile de ziare începând de vineri, 30 octombrie.