Vremea până pe 29 septembrie

ploi (1)Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce până pe 29 septembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

 

În Banat, vremea va deveni rece. Până în data de 27 septembrie, mediile temperaturilor maxime vor avea variaţii uşoare între 19 şi 21 de grade, urmând ca până la sfârşitul lunii, acestea să scadă cu aproximativ 2 grade. Minimele termice vor marca o scădere, valorile medii fiind cuprinse între 8 şi 10 grade.Se vor semnala ploi, local însemnate cantitativ, în până pe 20 septembrie, apoi şansele de apariţie a ploilor vor fi reduse.În Crişana, vremea se va răci de la valori medii diurne de 24 de grade, până la 17…18 grade pe19 septembrie, când va fi rece pentru această dată. În intervalul 20 -27 septembrie temperaturile maxime vor creşte uşor până la medii de 20…21 de grade, pentru ca în ultimele zile ale lunii acestea să scadă din nou cu 2….3 grade. Minimele termice vor scădea până la 8…9 grade, după care vor creşte uşor şi se vor apropia de o medie în jur de 10 grade până la sfârşitul intervalului.Va ploua pe arii extinse şi important cantitativ  pe 19 septembrie. În rest vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe.În Transilvania maximele termice vor ajunge la medii de 16…18 grade în perioada 19-20 septembrie, când vremea va fi rece. Apoi, până la sfârşitul lunii, valorile diurne vor fi cuprinse în medie între 17 şi 19 grade. Mediile temperaturilor nocturne vor scădea până la 6…7 grade în 19 septembrie, urmând ca până la sfârşitul intervalului, să nu mai prezinte variaţii semnificative.Va ploua pe arii extinse până pe19 septembrie când cantităţile de apă pot fi mai însemnate, dar şi în zilele de 22 şi 29 septembrie. În rest doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată.În Maramureş, valorile maxime, în data de 19 septembrie, vor scădea în medie cu 6 grade, caracterizând o vreme rece. În următoarele zile valorile diurne vor creşte şi vor ajunge la medii de 18…19 grade în 27 septembrie. O uşoară răcire a vremii se va resimţi din nou în ultimele zile ale intervalului, când temperaturile medii se vor apropia de 17 grade. Temperaturile minime se vor situa în medie între 7 şi 9 grade.Va ploua pe arii extinse până pe 19 septembrie, când cantităţile de apă vor fi însemnate, dar şi în zilele de 22 şi 29 septembrie. În rest doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată.

În Moldova,  vremea se va răci

În Moldova,  vremea se va răci, iar valorile maxime diurne nu vor mai trece, în medie, de 19 grade. În intervalul 19-29 septembrie acestea vor fi cuprinse între 17 şi 20 de grade. Temperaturile minime vor marca o scădere ajungând la cel mult 9…10 grade,până pe 20 septembrie. Apoi, până la sfârşitul intervalului, regimul termic nu va suferi variaţii semnificative.Va ploua în intervalul 19- 20 septembrie, când local se vor acumula cantităţi importante, iar în celelelalte zile vor fi ploi în general slabe.Şi în Dobrogea valorile maxime diurne vor scădea uşor şi treptat de la medii de 23..24 de grade la începutul săptămânii până la 19 grade la sfârşitul intervalului. Mediile minimelor termice vor avea variaţii între 12 şi 17 grade până în data de 21 septembrie, apoi acestea vor fi relativ constante în jur de 12 grade. În Muntenia, temperaturile  vor marca o scădere până la valori de 21 de grade, în jurul datei de 19 septembrie, când vremea va deveni răcoroasă. Până în data de 27 septembrie, mediile temperaturilor maxime vor avea variaţii uşoare între 21 şi 23 de grade, urmând ca până la sfârşitul lunii, acestea să scadă cu aproximativ 2 grade. Valorile nocturne,între 19 şi 21 septembrie,  vor avea variaţii între 9 şi 12 grade, pentru ca în restul intervalului variaţiile să fie nesemnificative.Probabilitatea de ploaie va fi mai mare  spre sfârşitul intervalului.

La munte,  temperaturile maxime vor scădea la valori de 9 grade

În Oltenia, mediile valorilor maxime de temperatură vor marca o scădere spre 20…22 de grade, în perioada 19-20 septembrie, când vremea va deveni răcoroasă. Până în data de 27 septembrie, mediile maximelor termice vor avea uşoare variaţii, urmând ca ultimele zile din lună să aducă cu aproximativ 2 grade mai puţin. Valorile nocturne , în perioada 18-22 septembrie,  vor avea oscilaţii între 9 şi 11 grade, pentru ca în restul intervalului variaţiile să fie nesemnificative.Probabilitatea de ploaie va fi mai mare spre sfârşitul intervalului.La munte,  temperaturile maxime vor scădea la valori de 9 grade, în data de19 septembrie, când vremea va deveni rece. În ziua următoare temperaturile cresc puţin, pentru ca apoi să revină la aceleaşi valori şi să se menţină constante, până în 25 septembrie, când mai câştigă 1…2 grade. Ultimele zile ale lunii septembrie nu vor aduce modificări importante din punct de vedere termic. După o uşoară creştere a mediilor temperaturilor nocturne în data de 17 septembrie, acestea scad din nou, iar până la finalul intervalului vor oscila între 2 şi 4 grade.Va ploua în intervalul 19-20 septembrie (local important cantitativ), apoi ploile vor fi pe spaţii restrânse.

 

 

La Iaşi, astăzi sunt aşteptate ploi iar maximele nu vor depăşi 20 de grade

Joi, vremea va fi rece pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice, iar cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse averse, cu precădere seara şi în prima parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, unde, la peste 1800 m altitudine, vor fi posibile precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei şi 26 de grade în sudul extrem al teritoriului, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 14 grade. Spre dimineaţă, cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi în prima parte a nopţii, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.La Iaşi, astăzi sunt aşteptate ploi iar maximele nu vor depăşi 20 de grade Celsius.Vineri, deşi valorile termice diurne vor creşte uşor în regiunile intracarpatice, vremea va fi răcoroasă în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab, cu precădere în prima jumătate a intervalului. Vântul va prezenta intensificări locale la munte şi izolate în restul teritoriului, mai ales în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 13 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali spre 0 grade. Spre dimineaţă, cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.Vineri la Iaşi va fi o zi însorită, cu maxime de doar 18 grade Celsius.