Ponta: Vom institui un program special pentru recuperarea celor răniți în incendiul din clubul Colectiv

 

Premierul Victor Ponta a anunțat că până la sfârșitul anului așteaptă din partea ministrului Sănătății un proiect al unui program de recuperare destinat răniților în incendiul din clubul Colectiv.

„O să facem un program special. Va costa cât e nevoie. După ce ies din spital, după 2-3 luni, oamenii aceștia au nevoie de recuperare”, a spus premierul duminică la Palatul Victoria.

Acesta a adăugat că a aflat de la specialiștii pe care i-a convocat la Guvern în cadrul unui grup de lucru că tratamentul în cazul arsurilor atât de grave este foarte scump, că pentru un singur pacient costurile sunt cuprinse pe perioada internării între 500.000 și un milion de euro.

Ponta a mai spus că în prezent medicii au la dispoziție toate medicamentele și resursele necesare, iar dacă va fi nevoie de ceva în plus, se va apela la Fondul de rezervă al Guvernului.

Din grupul de lucru convocat la Palatul Victoria fac parte premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniță Radu, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, prof. dr. Ioan Lascăr, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.