Un nou capitol cu Traian Băsescu în prim planul vieţii noastre cotidiene. Sosit pe nepusă masă la Iaşi, să „prindă asupra faptului” (de fapt, asupra „nefaptului”) pe cei care ar fi trebuit să muncească la acel gazoduct inaugurat de premierul Victor Ponta la sfârşitul lunii august, preşedintele jucător a întâlnit pe câmp doar câteva conducte aliniate la locul de muncă, un cort, o masă, o planşă şi un şef adus cu „urgenţa zero” la locul de muncă, şef ce s-a dovedit în final a fi de la beneficiar şi nicidecum de la constructor.
Bucuria prezidenţială a fost amplificată de ceea ce a văzut cu ochii domniei sale, acel tablou aparent dezolant, cu atât mai mult cu cât nu a întâlnit nici un muncitor de la o firmă pe care el o avea în documentarul făcut, evident de servicii, căci alţii nu prea mai lucrează cu domnia sa.
Iată cum, întregul efort de urmăritor, exersat şi la „lucrările de reconstrucţie a podul rutier de la Buzău”, pod distrus acum câţiva ani de puternicele inundaţii de atunci, s-a transformat în penibil, în ridicolul unei situaţii specifice „pedagogului de şcoală veche”. Traian Băsescu are acest reflex al inutilului, al redundantului, al personajului prins cu pantalonii pe vine, în mijlocul unei conferinţe de largă audienţă. Întreaga ţară i-a văzut „părţile ruşinoase” ale gândirii sale, specifice celui care doreşte să le controleze pe toate, să facă rău unora, doar de dragul de a face rău cuiva. Vorbim despre preşedintele jucător al ţării, despre cel care nu ezită să-şi ignore sau să-şi depăşească atribuţiile constituţionale, doar pentru a-şi reclama prezenţa „în toate cele ce mişcă-n ţara asta”, fie că este vorba despre câinii vagabonzi, despre exploatarea minieră de la Roşia Montană, fie că este vorba despre investiţia gazoductului promis Republicii Moldova, ca un gest permanent de „secare a Prutului dintr-o sorbire”.
Traian Băsescu a dorit să fie activ şi în această poveste, dar nu pentru a le arăta românilor, de pe celălalt malul Prutului, că le pasă de ei, că vrea să le fie tătuc şi să-i aibă-n grijă, cât mai ales a încercat să arate românilor din patria mamă că premierul Victor Ponta este o hahaleră, un om de nimic, în care nu te poţi încrede, apt doar pentru spectacolele de circ, sau turistice, în care nu a ezitat să-l atragă şi pe premierul de la Chişinău, Iurie Leancă.
Scena de la Rediu, l-a pus pe Traian Băsescu într-o nouă situaţie hilară, de genul personajelor care joacă într-un alt film decât acela la care se uită o ţară întreagă. Chiar dacă un „şef de şantier”, dintr-o baracă cu o masă şi o planşă desfăşurată la repezeală, i-a dat raportul, precizând că „după părerea sa gazoductul va fi finalizat prin februarie 2014, dacă vreme va ţine cu constructorul”, acesta nu era decât beneficiarul investiţiei, reprezentantul de la Trasgaz. Constructorul propriu-zis, consorţiul format din companiile HABAU PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners (România), susţine că va respecta termenul contractual pentru execuţia „firului principal” al conductei, stabilit pentru 20 decembrie 2013.
În faţa acestei precizări, sosite imediat cu acele stupide rezerve prezidenţiale, Traian Băsescu a fost nevoit să înghită găluşca, aşa fierbinte cum a primit-o de la servicii, suflând a pagubă, pentru a-şi mai răcori canicula din cerul gurii, cu promisiunea:„Voi veni des aici pentru a vedea cum merg lucrările”. Reprezentanţii consorţiului, implicat direct în construcţia gazoductului, au prezentat în detaliu drumul critic al lucrării, începând cu 23 septembrie şi până la 20 decembrie, termenul de finalizare, angajat prin contract. Se pare că, de această dată, Traian Băsescu a ajuns „la faţa locului” cu trei zile mai devreme, de parcă ar fi dorit să fie primul la rândul la lapte.
Specialiştii spun că de o serie de reflexe nu scăpăm prea repede, indiferent de ce funcţii ne rezervă viaţa să avem. Dar, nimeni nu ştie cum de se aşeza Traian Băsescu „la rând la lapte”, înainte de 1989, pe vaporul pe care-l comanda! De această dată, la Rediu, Traian Băsescu a luat ţeapă, evident, în termeni marinăreşti.